Guvernul ungar va rezilia contractele cu Magyar Telekom

Guvernul ungar a cerut tuturor ministerelor şi altor instituţii publice să rezilieze toate contractele pe care le au cu operatorul istoric de telefonie Magyar Telekom, divizia locală a grupului german Deutsche Telekom, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, informează MTI, preluată de Agerpres.
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 18:04
Guvernul ungar va rezilia contractele cu Magyar Telekom

Zoltan Kovacs a precizat că măsura vine în urma deciziei Magyar Telekom de a pune capăt contractului de sponsorizare cu cântăreţul Akos Kovacs, după recentele comentarii ale acestuia cu privire la rolul femeii în societate.

‘Rolul femeii nu este să câştige la fel de mult ca un bărbat ci să aparţină cuiva şi să fie mamă’, a declarat cântăreţul într-un interviu acordat duminică pentru postul privat de televiziune Echo TV.

Magyar Telekom a apreciat că aceste declaraţii sunt incompatibile cu principiile de diversitate ale companiei şi în consecinţă a retras contractul de sponsorizare pe care îl avea cu Akos Kovacs, cunoscut drept un simpatizant al partidului Fidesz.

În replică, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Budapesta a apreciat că acţiunile Magyar Telekom contravin spiritului şi literei constituţiei. ‘Astfel de decizii ar putea fi acceptabile în Germania dar noi credem că este inacceptabil să discriminezi pe cineva pentru convingeri ca acestea în Ungaria’, a spus Zoltan Kovacs.

Deutsche Telekom a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Magyar Telekom Nyrt în anul 2000 cu ocazia privatizării fostului operator naţional Matav. În prezent principalii rivali ai Magyar Telekom sunt subsidiarele locale ale Vodafone Plc (Marea Britanie) şi Telenor (Norvegia).

Te-ar mai putea interesa și
India vrea să investească 10 miliarde de dolari în formarea propriei sale flote de petroliere
India vrea să investească 10 miliarde de dolari în formarea propriei sale flote de petroliere
India intenţionează să cheltuie 850 de miliarde de rupii (10 miliarde de dolari) pentru a achiziţiona 112 tancuri petroliere până în 2040, în condiţiile în care al treilea mare importator......
Hidroelectrica va începe pe 25 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Hidroelectrica va începe pe 25 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori ...
Kazahstanul a ajuns a treia sursă de petrol a Uniunii Europene
Kazahstanul a ajuns a treia sursă de petrol a Uniunii Europene
Kazahstanul, principalul furnizor de petrol al României, a intrat în 2024 și în top 3 al surselor de petrol ale Uniunii ...
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Constructorul auto francez Renault este dispus să furnizeze tehnologie către alţi producători auto, pentru a ajuta la ...