Guvernul ungar va scăpa IMM-urile de capcana creditelor în valută

Economica.net
12 03. 2013
hungary_flag_79076400

„Problema creditelor în valută este, fundamental, o problemă de suveranitate.Ce contează că avem propria monedă, dacă nu o putem folosi pentru că ne aflăm într-o capcană a datoriilor în valută?”, a spus Orban la o conferinţă organizată de Camera Ungară pentru Comerţ şi Industrie.

El a adăugat că familiile trebuie salvate din capcana împrumuturilor în valută, iar guvernul trebuie să reducă ponderea datoriilor în monedă străină.

„Nu putem rezolva acum problema creditelor de consum. Dar trebuie să o rezolvăm pe cea a împrumuturilor în valută ale micilor companii. Până acum nu am putut face nimic în această privinţă pentru că nu au existat fonduri bugetare. Dar trebuie să găsim, în prima jumătate a anului, programe financiare care să faciliteze companiilor mici şi mijlocii convertirea datoriilor în valută în datorii în forinţi”, a arătat premierul.

El a adăugat că aceasta va fi sarcina noului ministru al Economiei, Mihaly Varga.