Guvernul USL vrea un sistem de tichete sociale şi reducerea sărăciei pentru 580.000 de persoane

Economica.net
20 12. 2012
saracie__oameni_saraci_24583900_60861300

În cazul reformei sistemului de asistenţă socială, Programul de guvernare al USL prevede transformarea acestuia dintr-un sistem pasiv într-unul proactiv, precum şi creşterea calităţii serviciilor oferite familiei, cum ar fi dezvoltarea serviciilor educaţionale şi de supraveghere din învăţământul preşcolar sau de îngrijire prin programe after-school, servicii pentru persoane cu handicap, pentru vârstnici şi pentru persoane aflate în stare de dependenţă din motive medicale, simultan cu stimularea angajatorilor pentru dezvoltarea acestor servicii folosite de proprii salariaţi.

Guvernul USL îşi propune să combată sărăcia şi să promoveze incluziunea şi protecţia socială prin asigurarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe un mecanism instituţional de identificare, evaluare şi intervenţie pentru toate cazurile de risc social, urmărind ca până în 2020 să reducă sărăcia pentru 580.000 de persoane.

Dezvoltarea serviciilor sociale în paralel cu reducerea volumului prestaţiilor financiare directe acordate beneficiarilor, precum şi dezvoltarea sistemului de utilizare a tichetelor sociale sunt alte măsuri cuprinse în Programul de guvernare.

Totodată, noul Guvern vizează stimularea investiţiilor publice şi private într-un sistem integrat de asistenţă socială performant, pentru protecţia persoanelor în vârstă, cu handicap, fără locuinţă şi fără venituri şi a altor persoane aflate în situaţii de risc social şi care au nevoie permanent sau temporar de protecţie.

Noul Executiv are în vedere şi protejarea consumatorilor vulnerabili, prin acordarea unui ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie, dar şi dezvoltarea serviciilor sociale pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor dependente de familie şi sprijinirea recunoaşterii muncii la domiciliu a îngrijitorilor.

În capitolul „Protecţia familiei şi copilului” din Programul de guvernare al USL sunt prevăzute mecanisme de sprijin a părinţilor şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională, prin standardizarea calităţii în domeniul îngrijirii pe timp de zi a copiilor, în sistem integrat de îngrijire şi educare, în creşe, servicii de zi şi bone acreditate şi calificate şi a sistemului de monitorizare pentru asigurarea calităţii acestor servicii.

Guvernul USL îşi propune să asigure accesul la o bună îngrijire şi educaţie preşcolară prin consolidarea şi dezvoltarea reţelei de creşe, grădiniţe şi a programelor de tip „after-school”, precum şi crearea de deductibilităţi pentru angajatorii care amenajează creşe sau grădiniţe inclusiv în sediile proprii pentru copiii angajaţilor.

„În vederea asigurării unei corecte utilizări a fondurilor exclusiv în scopul pentru care au fost colectate, va fi realizată o nouă arhitectură a sistemului de protecţie socială, prin direcţionarea clară a fondurilor provenite din contribuţii şi taxe speciale”, se arată în programul de guvernare.

Documentul mai prevede şi creşterea capacităţii de detectare a riscurilor de eroare, fraudă, corupţie asupra bugetului alocat prestaţiilor sociale prin mărirea sancţiunilor, întărirea cadrului legal al inspectorului social, creşterea interoperativităţii pentru controlul încrucişat din birou, având costuri administrative reduse, precum şi elaborarea legislaţiei secundare privind violenţa în familie şi realizarea în fiecare judeţ a unui serviciu de tip rezidenţial pentru victimele violenţei în familie.