Guvernul va adopta joi ordonanța de urgență privind acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri mici

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
AGERPRES - mar, 31 mai 2022, 21:57
Guvernul va adopta joi ordonanța de urgență privind acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri mici

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Tot prin ordonanţă de urgenţă Executivul va aduce completări la Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, vizând, între altele, introducerea termenului de „nivel de rezilienţă”, acesta având semnificaţia de cantitatea minimă de produs din cadrul stocului rezervă de stat, stabilită prin Nomenclatorul produselor, necesară să existe în stocul rezervă de stat sau, după caz, în stocul intangibil, destinată creşterii imediate a capacităţii de răspuns aferentă intervenţiilor operative.

Totodată, în nota de fundamentare a proiectului se arată că pentru situaţii care implică intervenţii operative urgente cu produse din rezerva de stat şi pentru care este necesară existenţa, acoperirea deficitelor, deţinerea imediată şi efectivă de stocuri, la propunerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Guvernul poate dispune prin hotărâre acumularea stocurilor de urgenţă ori constituirea şi/sau reîntregirea stocurilor rezervă de stat necesare atingerii nivelului de rezilienţă.

Printr-un alt proiect de ordonanţă de urgenţă, Guvernul va modifica şi completa Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EximBank.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Rolul ANDIS este de a dezvolta infrastructura de sănătate, prin pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate, se spune în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Pe agenda Executivului figurează, în primă lectură, şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind implementarea Planului naţional de măsuri cu privire la protecţia şi incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecţie temporară în România.

În şedinţa de guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de lege privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Totodată, Executivul va aproba, printr-o hotărâre, normele metodologice pentru identificarea obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare.

Printr-o altă hotărâre, Executivul va decide cu privire la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Vaslui şi Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecţia populaţiei refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina.

Executivul va aproba, tot prin hotărâre, Protocolul între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul învăţământului militar, semnat la Chişinău, la 11 februarie 2022.

Nu în ultimul rând, în cadrul reuniunii guvernamentale va fi adoptat şi un memorandum având ca temă transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului, familiei şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...