Guvernul va adopta un memorandum cu privire la conţinutul deep fake în campania electorală

04 04. 2024
Deepfake

„În momentul de faţă, împreună cu marile companii de tehnologie, împreună cu Biroul Electoral Central, împreună cu alte şapte instituţii din România, profilăm un hub electoral care va avea ca şi scop o legătură directă a autorităţilor din România cu marile companii care gestionează platforme de social-media şi de entertainment tocmai pentru a ne asigura că un astfel de conţinut deep fake ajunge foarte greu pe aceste platforme. Sunt nişte filtre tehnice foarte puternice care împiedică conţinutul deep fake să ajungă acolo. În situaţia în care ajunge, el trebuie obligatoriu marcat ca fiind un conţinut nereal, care este creat cu inteligenţa artificială generativă şi automat, în situaţia în care totuşi, din greşeală, trece de aceste filtre, să poată să existe un mecanism foarte rapid de eliminare a lui de pe platformele de socializare”, a explicat Ivan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, urmează să se aplice amenzi „usturătoare” pentru cei care nu respectă regulile.

„Se vorbeşte inclusiv despre amenzi care pot să ducă, în cazul nerespectării grave a prevederilor regulamentului, până la 7% din cifra de afaceri a companiilor. Vorbim de amenzi usturătoare în situaţia în care se constată nereguli”, a afirmat Bogdan Ivan.