Guvernul va adopta un memorandum privind aderarea României la Convenţia Anti-Mită a OCDE
„Un punct foarte important pe agenda şedinţei de astăzi este memorandumul prin care România îşi asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenţia Anti-Mită şi, practic, prin aceasta ne asumăm şi responsabilitatea participării active la toate activităţile grupului de lucru. Răspundem la invitaţia pe care ne-a adresat-o secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, şi ne alăturăm astfel unui demers solid în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea de politici eficiente în lupta anti-corupţie”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.
Nicolae Ciucă a subliniat că obţinerea statutului de stat membru asociat şi aderarea la Convenţia Anti-Mită vor avea efecte favorabile în ceea ce priveşte companiile româneşti, care vor fi mai vizibile, vor avea conexiuni pe pieţele externe mai largi şi va rezulta astfel un cadru mult mai stabil şi oportunităţi mai mari pentru colaborarea cu investitorii străini.
„Este un demers care va produce efecte pe termen mediu şi lung, efecte pe care le considerăm ca fiind favorabile şi ne determină să facem în aşa fel încât să adoptăm şi să respectăm standardele cele mai înalte de bune practici în domeniul Convenţiei Anti-Mită. Este un demers care aduce beneficii atât pentru companiile şi pentru investitorii români, cât şi pentru cei care sunt interesaţi din alte ţări să vină şi să investească în ţara noastră. Ca atare, vă pot asigura că Guvernul va continua toate măsurile de implementare a standardelor, în conformitate cu foaia de parcurs asumată pentru aderarea la OCDE. Sunt convins că, aşa cum discut cu responsabilul naţional pe acest domeniu, domnul ambasador Luca Niculescu, şi cu echipa dumnealui, dacă vom continua în acest ritm şi vom menţine dialogul şi ne vom însuşi toate recomandările şi clarificările de la nivelul Secretariatului tehnic al OCDE, concomitent cu implementarea reformelor din PNRR, avem toate şansele ca, în conformitate cu procedurile şi termenele specifice la nivelul OCDE, să obţinem aderarea la această structură”, a mai spus Ciucă.