Contractul de privatizare a combinatului Mechel Câmpia Turzii va fi analizat de guvern

Economica.net
28 08. 2012
mechel_53196300

„Există semne de întrebare legate de privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii în anul 2003 şi de activitatea desfăşurată aici, fiind aplicate decizii luate în altă parte. Sunt semne că acest contract nu ar fi fost respectat. La nivelul Guvernului suntem obligaţi să facem primii paşi şi vom avea o discuţie cu miniştrii Economiei, Finanţelor, Mediului, AVAS pentru a vedea care este situaţia contractului de privatizare şi a consecinţelor acestuia. Dacă se vor constata elemente de nereguli vor fi sesizate organele statului – dacă este vorba de concurenţă neloială, abuz în funcţie, neglijenţă în serviciu. Vom încerca desecretizarea acestui contract”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Câmpia Turzii, Liviu Pop, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a precizat că va avea şi o discuţie cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru a facilita o întâlnire cu conducerea Grupului Mechel din Rusia, concluziile analizei contractului de privatizare şi ale întâlnirii cu conducerea Mechel urmând să fie prezentate într-o şedinţă de Guvern.

Ministrul delegat pentru Dialog Social a afirmat că situaţia de la Câmpia Turzii este „un decont al privatizărilor din 1990”.

„Trebuie să facem ordine în aceste privatizări, astfel încât să câştige cetăţenii şi statul român şi să nu asistăm la externalizarea profitului şi vânzarea României pe bucăţi. În ceea ce priveşte exportul de fier vechi în zona non-euro va trebui să facem o analiză în Guvern şi să trecem la o taxare suplimentară. E o măsură de protecţie a defrişărilor în zona marilor coloşi industriali”, a susţinut Liviu Pop.

La rândul său, liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, din informaţiile sale, contractul de privatizare este secretizat.

„Noi am cerut să îl vedem. A fost un adevărat jaf după privatizare. În anul 2006 am reclamat faptul că acest contract nu a fost respectat, iar acum avem pregătite adrese către DNA şi procurorul general pentru a verifica situaţia de la Mechel Câmpia Turzii”, a subliniat Pascu.

El a explicat că este o practică sesizată în cazul marilor privatizări, de coloşi industriali, în care noul patron taie utilajele şi le exportă la fier vechi, în afara Uniunii Europene, mai ales în Turcia.

„Astfel de cazuri le-am întâlnit şi în cadrul combinatului chimic din Turda, unde au fost tăiate utilaje şi trimise la fier vechi”, a spus Pascu.

Liviu Pop a participat, marţi, la Câmpia Turzii, la şedinţa Comisiei de Dialog Social convocată de Prefectura Cluj pentru analiza situaţiei de la combinatul Mechel din municipiu. La întâlnire au fost prezenţi şi prefectul Ioan Vuşcan şi şefi de servicii deconcentrate.

Mechel Câmpia Turzii a început, în luna iunie, disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, procesul urmând să se încheie în septembrie.

La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Ioan Vuşcan a fost informat de conducerea combinatului despre intenţia de concediere a altor 800 de angajaţi, astfel încât la Mechel Câmpia Turzii să rămână doar 238 din cele 1.050 de persoane care mai lucrează.

Sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, ca prin intermediul instituţiilor statului să monitorizeze activitatea combinatului şi să stopeze tăierea şi înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia.

Potrivit unei scrisori a Sindicatului Mechel Câmpia Turzii adresată premierului Victor Ponta şi transmisă, luni, agenţiei MEDIAFAX, din informaţiile sindicaliştilor, Combinatul Mechel Câmpia Turzii ar urma să fie închis începând cu luna septembrie.

„Dacă până acum acţionarul majoritar rus a anunţat şi a efectuat concedierea a 800 de angajaţi, acum preconizează închiderea Combinatului Mechel Câmpia Turzii. Din informaţiile noastre, luna septembrie este ultima în care se va mai face producţie aici, apoi vom asista la închidere. De ce? Cum? De când? Sub ce formă? Considerăm că sunteţi cea mai autorizată persoană care ne poate ajuta la clarificarea situaţiei de la Câmpia Turzii, solicitând acţionarului principal, Ygor Zyuzin, precizări în legătură cu prezentul şi viitorul Grupului Mechel în România, pentru că situaţia este gravă. Vă rugăm ca prin organele competente ale statului să monitorizaţi activitatea Grupului Mechel, să stopaţi tăierile de utilaje şi hale şi înstrăinarea de utilaje”, se arăta în documentul citat.

Sindicaliştii atrăgeau atenţia că există riscul ca acei aproximativ 1.900 de angajaţi să rămână fără loc de muncă, fapt ce ar afecta jumătate din populaţia municipiului Câmpia Turzii.

„Considerăm mai mult decât binevenită o întâlnire cât mai urgentă cu dumneavoastră, care ar putea clarifica o parte din problematica de acum”, se mai arăta în scrisoarea adresată premierului Victor Ponta.