Guvernul va aproba schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2
„Aş dori introducerea pe ordinea suplimentară a proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice”, a transmis Popescu, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Premierul i-a cerut ministrului să fie mai explicit, adăugând că, în esenţă, este vorba despre „schema de ajutor de stat care este aprobată de Comisia Europeană şi care este aplicată în 12 ţări europene, care permite către consumatorii industriali din 16 domenii…”.
Popescu a intervenit, spunând că este vorba despre 15 domenii.
„15 domenii să beneficieze prin intermediul certificatelor de emisii de CO2 de reduceri ale preţului la energie electrică”, a continuat Orban.