Guvernul va cumpăra în acest an avion special pentru Iohannis şi Cioloş

Chestiunea avionului special care să fie folosit de înalţii demnitari ai Guvernului şi ai Administraţiei Prezidenţiale a fost tranşată. Guvernul va cumpăra până la finalul anului o aeronavă specială.
Economica.net - joi, 11 aug. 2016, 11:19
Guvernul va cumpăra în acest an avion special pentru Iohannis şi Cioloş

Se autorizează Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat să achiziţioneze, în condiţiile legii şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, o aeronavă destinată şi utilizată exclusiv pentru executarea zborurilor speciale”, se arată într-un proiect de act normativ

“Se autorizează Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat să achiziţioneze, în condiţiile legii şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, serviciile/lucrările specifice necesare pentru operaţionalizarea, întreţinerea şi menţinerea în stare de aeronavigabilitate a aeronavei prevăzute la alin. (1)”, se mai arată în proiect.

STS se va ocupa de instalarea echipamentelor speciale de comunicaţii de la bordul aeronavei. “Se autorizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să achiziţioneze, în condiţiile legii şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, echipamentele de comunicaţii speciale pentru segmentul aer-sol şi serviciile de comunicaţii satelitare necesare pentru asigurarea serviciilor de voce, date şi video la bordul aeronavei”, se mai arată în proiect.

Avionul ar urma să fie operaţional de la începutul anului viitor.

“După achiziţionare, aeronava va fi pusă la dispoziţia TAROM (companie nominalizată prin HG nr. 755/1998, pentru executarea zborurilor speciale), pentru operare începând cu 01.01.2017, până la momentul asigurării condiţiilor necesare realizării şi operaţionalizării capabilităţii în cadrul MapN”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Ministrul Finanţelor a declarat ieri că banii pentru aeronavă nu au fost cuprinşi în rectificarea bugetară. „Aeronava oficială… nu au fost bani prevăzuți pentru acest obiectiv, deoarece nu există cadru legal. După cum știți, e o comisie internimisterială care lucrează la acest subiect, dar este în derulare. Deci nu este cadru legal, nu au fost prinși bani la rectificare”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanţelor.

În primăvara acestui an, fostul ministru al Transporturilor, spunea că Guvernul ar putea achiziţiona o aeronavă cu o vechime de patru ani, de la un alt Guvern.

„Am fost ieri în CSAT, unde am făcut o prezentare a comisiei numite, care este planul nostru de acțiune. Nu s-a vorbit despre bugetare, decât că avem ca punct fix rectificarea bugetară. Guvernul anterior nu ne-a lăsat un buget, nici n-avea cum, pentru acest lucru. Comisia nu era activă când s-a stabilit bugetul acesta. S-au făcut doar pașii de lucru, (…) cum va scrie ANAF o procedură specială pentru această achiziție care, probabil, din motive de economie, va fi una ‘govern to govern’ cu unul dintre statele europene. Ne propunem, în cazul în care totul merge bine, ca la sfârșitul anului să avem o primă aeronavă cumpărată”, a spus Costescu.

Acesta a precizat că autoritățile care gestionează această problemă vor lua legătura cu „toate guvernele comunității europene”, menționând că obiectivul ar fi achiziționarea unei aeronave folosite, care a zburat cel puțin 3-4 ani.

Iohannis voia un elicopter, un avion mic şi un avion mare

Administratia prezidenţială a cerut Guvernului în 2015 să cumpere un elicopter, un avion de mici dimensiuni pentru zboruri scurte şi o aeronavă mare, de lung curier. Pe lângă sumele necesare pentru achizitie, mai sunt costurile de întreţinere, care nu sunt deloc de neglijat.

Te-ar mai putea interesa și
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură situate în satul Botiza din Maramureș, este scoasă la vânzare. Ansamblul......
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...