Guvernul va înfiinţa un oficiu de arbitraj a conflictelor colective de muncă – Secretar de stat MMFPS

Economica.net
13 11. 2014
bugetari_00694200

Oficialul MMFPS a explicat că acest oficiu va acţiona în vederea promovării soluţionării amiabile şi cu celeritate a conflictelor colective de muncă.

‘Toate demersurile pentru înfiinţarea acestui oficiu de mediere şi arbitraj au fost realizate, mai rămâne doar ca în bugetul pentru anul 2015 să fie cuprinse sumele de bani necesare funcţionării. Considerăm că vom avea astfel un nou instrument prin care partenerii sociali, angajaţii şi angajatorii vor putea să îşi soluţioneze eventualele litigii’, a susţinut Alexandra Braica.

În continuare aceasta a spus că, în opinia sa, prin înfiinţarea acestui oficiu, va apărea un nou instrument prin care partenerii sociali, angajaţii şi angajatorii vor putea să îşi soluţioneze eventualele litigii.

‘Sunt convinsă că această instituţie va fi operaţională de la începutul anului viitor şi că va ajuta la îmbunătăţirea climatului de muncă în România. Pe tot parcursul procedurilor, am beneficiat de suportul Organizaţiei Mondiale a Muncii, care ne-a acordat asistenţă pentru această specializare. În acest moment, conform legislaţiei în vigoare, în cazul conflictelor de muncă este obligatorie consilierea la nivelul ITM, costurile fiind suportate de stat. Prin înfiinţarea Oficiului, se oferă o procedură alternativă, prin care părţile pot opta pentru mediere’, a mai afirmat secretarul de stat în cadrul MMFPS.