Guvernul va modifica redevenţele până la finele lunii iunie

Guvernul va anunţa, până la sfârşitul lunii iunie, un nou nivel al redevenţelor pentru sectorul energetic, deoarece România încasează doar 4% în condiţiile în care media europeană presupune o redevenţă de peste 20%, a declarat premierul Victor Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV.
Economica.net - Dum, 13 mai 2012, 08:08
Guvernul va modifica redevenţele până la finele lunii iunie

„Am de gând ca, în perioada imediat următoare, să modificăm sistemul redevenţelor, pentru că să ai în România o medie de 4% în condiţiile în care media europeană este peste 20%….Nu pot avansa încă o cifră până nu o stabilesc”, a spus Ponta la emisiunea După 20 de ani de la PRO TV.

El a precizat că noul nivel de redevenţe, care ar urma să fie aplicat ulterior, va fi anunţat cât mai repede, până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

Sesiunea parlamentară se încheie la sfârşitul lunii iunie.

Cabinetul Ponta a înscris în programul de guvernare regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare.

La finalul anului trecut, fostul Guvern Boc a a anunţat că a decis prin ordonanţă de urgenţă, dublarea redevenţei pentru aur, platină şi argint, de la 4% la 8% din valoarea producţiei, şi majorarea redevenţei de la 4% la 6% pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele şi apele minerale, o cotă de 20% din taxe urmând să fie cedată autorităţilor locale.

Actul normativ prevedea creşterea redevenţelor la 6% pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi pentru ape minerale terapeutice, ape termoninerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice şi la 8% din valoarea producţiei pentru minereuri de metale nobile.

Din categoria minereurilor metale nobile fac parte argintul, aurul, mercurul şi metalele platinice (ruteniu, osmiu, rodiu, iridiu, paladiu şi platina).

În nota de fundamentare a actului normativ se arăta că pentru intervalul următorilor patru ani se poate stima o creştere a veniturilor bugetare provenite din redevenţe miniere/petroliere de aproximativ 1,1 miliarde lei.

Cel mai important zăcământ de aur din România este situat în localitatea Roşia Montană, judeţul Alba, şi este concesionat în vederea exploatării companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Zăcământul de la Roşia Montană este evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

La sfârşitul lunii martie a acestui an, Guvernul Ungureanu a anunţat însă că ordonanţa de uurgenţă privind majorarea redevenţelor la minereuri feroase şi neferoase, aur, platină şi argint transportul şi tranzitul petrolului a fost lecturată de Guvernul Boc, dar nu şi publicată în Monitorul Oficial, astfel că nu este aplicată.

Citeşte aici cele mai importante declaraţii ale premierului

Te-ar mai putea interesa și
Oamenii lui Piedone se duc peste furnizorii de energie. Controale de amploare ale ANPC în toată țara
Oamenii lui Piedone se duc peste furnizorii de energie. Controale de amploare ale ANPC în toată țara
În perioada 17 aprilie – 16 iunie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea......
Asociația “fotovoltaicilor” RPIA spune că nu există risc în alimentarea cu energie de Paști, dar se pronunță pentru creșterea investițiilor în rețele și în baterii
Asociația “fotovoltaicilor” RPIA spune că nu există risc în alimentarea cu energie de Paști, dar se pronunță pentru ...
Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), reprezentând producători, dezvoltatori, prestatori de servicii ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie ...
Barajul Valea cu Pești din Hunedoara funcționează în parametri normali, arată Apele Române
Barajul Valea cu Pești din Hunedoara funcționează în parametri normali, arată Apele Române
Barajul Valea de Pești funcționează în parametri normali și nu există niciun pericol pentru populație sau infrastructură, ...