Guvernul va simplifica procedurile de achiziţii publice prin OUG, în următoarele două săptămâni – şeful ANAP

Economica.net
22 05. 2018
licitatie_bani_proces_74651800_86680000_70847300_51089400_48687000_09022600

‘În următoarele două săptămâni, Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre pentru a simplifica procedurile de achiziţie publică. Vom aduce claritatea mult aşteptată de toată lumea şi vom modifica acele prevederi care şi-au dovedit ineficienţa în cei doi ani de la transpunerea directivelor europene’, a spus reprezentantul ANAP.

El a arătat că există inclusiv acordul Comisiei Europene, într-un document în care sunt recunoscute eforturile de simplificare în linie cu directivele comunitare.

Puşcaş a enumerat câteva noutăţi: ‘Modificăm pentru autorităţile contractante acea strategie de achiziţii publice pe care toată lumea o blama pe bună dreptate, pentru că nu a adus niciun beneficiu, şi vom spune în noul text că sub 125 de milioane cheltuieli de capital nu mai sunteţi obligaţi să faceţi această strategie anuală de achiziţii publice. În plus ne-am dat seama că notificarea prealabilă nu a adus reducerea numărului de contestaţii. Introducem o cauţiune pentru calea administrativă de atac, însă am rescris-o şi am regândit-o şi în principiu va funcţiona ca un depozit pe care contestatarul va fi nevoit să îl constituie, care va sta la dispoziţia CNSC până la emiterea primei decizii’.

Alte modificări vor veni în sprijinul celor care au achiziţii de valoare redusă.

‘Pentru achiziţiile foarte mici, sub 1.000 de euro, adică 4.500 de lei, nu vă trebuie nimic decât un bon sau o chitanţă, apoi am mai pus un prag intermediar pentru care sunteţi obligaţi să aveţi cel puţin dovada că aţi consultat cel puţin un operator economic când aţi stabilit cât costă ce doriţi să cumpăraţi, iar pentru pragul aproximativ egal cu 60.000 pentru lucrări şi 100.000 de lei pentru bunuri şi servici să faceţi dovada că aţi trimis către trei operatori solicitări, nu dovada că aveţi trei oferte, nu revenim la logica de acum 10-15 ani’, a continuat oficialul ANAP.

Asociaţia Parteneriat pentru Proiecte şi Fonduri Europene (APPFE) şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) a organizat marţi o conferinţă privind impactul legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice asupra derulării proiectelor finanţate din fonduri europene şi naţionale.