Guvernul vrea să aloce 20,7 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a finanța Sistemul Antigrindină până la finalul anului

20 09. 2024
racheta_antigrindina_68022100

Pentru că, din 31 august 2024 nu mai dispune de fonduri pentru a continua activitatea de exploatare operațională și/sau de cercetare a Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină precum și pentru monitorizarea și paza Punctelor de Lansare, Ministerul Agriculturii dorește suplimentare bugetului Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) cu 20,77 milioane de lei credite bugetare, potrivit preambulului unui proiect de Hotărâre aflat în dezbatere publică.

Banii urmează a fi alocați prn Hotărâre de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

„Pentru desfășurarea activităților de conservare, monitorizare și pază a Punctelor de Lansare din cadrul Unităților de Combatere a Căderilor de Grindina până la data de 31.12.2024, este necesară suplimentarea bugetului Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) cu suma de 20.771.000 lei credite bugetare. Legea 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, stabilește în sarcina factorilor autorizați, acordarea sprijinului AASNACP în elaborarea, promovarea, avizarea programului, strategiei de dezvoltare, a actelor normative şi a solicitărilor de finanţare a activităţii necesare, pe toată durata promovării, până la adoptare, potrivit competenţei instituţiilor şi persoanelor şi potrivit legii”, se menționează în proiectul de act normativ.

Sezonul de combatere a căderilor de grindină în anul 2024 a început la 15 aprilie, cele șase Unități operaționale din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) realizând intervenții active în atmosferă în scopul reducerii riscurilor de fenomene meteorologice periculoase.

Din datele Ministerului Agriculturii, în perioada 15 aprilie-31 august, Unitățile de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) au protejat aproximativ  2,3 milioane de hectare cu ajutorul a  102 de puncte de lansare (PL), amplasate în Prahova (asigură, cu 22 puncte de lansare, protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman și Olt), Iași (asigură, cu 16 puncte de lansare protecția culturilor agricole din județele Iași și Vaslui), Vrancea (asigură cu 20 puncte de lansare protecția culturilor agricole în județele Vrancea și Galați), Oltenia (asigură, cu 19 PL, protecția culturilor agricole din județele Olt, Dolj, Vâlcea și Mehedinți), Timiș (asigură cu 12 PL protecția culturilor agricole din județul Timiș), Mureș (asigură cu 13 PL protecția culturilor agricole din județul Mureș).

În ultimii zece ani, suprafața protejată a crescut constant, de la 116.000 de ha protejate împotriva fenomenelor meteorologice periculoase, în anul 2015, la peste 1,5 milioane de hectare în anul 2021, cu perspectiva de a depăși 2,3 milioane de hectare în sezonul 2025.

Oprirea tragerilor, la final de august, a generat reacții negative din partea unor asociații de fermieri potrivit cărora lipsa intervențiilor în atmosfera va genera pierderi financiare importante.

În schimb, înainte de această dată, fermieri din Prahova au solicitat întreruperea programului pe motiv că aceste intervenții ar genera seceta. Ceea ce s-a și ântâmplat, printr-un ordin al Ministrului Agriculturii.

Citește și