UPDATE – Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare cu „un an-doi”. Ce spune Olguţa Vasilescu

Vârsta la care ies la pensie angajaţii din România ar putea creşte din nou. Anunţul a fost făcut de premierul Mihai Tudose, într-un interviu acordat agenţiei naţionale de presă Agerpres.
Economica.net - joi, 03 aug. 2017, 07:20
UPDATE - Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare cu

Premierul a spus că, “peste un an-doi”, vârsta de pensionare în România are putea creşte cu “un an-doi”. Iată întrebarea pusă de reporterul Agerpres şi răspunsul premierului:

Reporter: Când ar urma să fie adaptată legislaţia românească la cea europeană privind vârsta de pensionare – egalizată pentru femei şi bărbaţi la 67 de ani?

Mihai Tudose: Legislaţia europeană este una, fiecare ţară îşi dimensionează fenomenul în funcţia de vârsta, speranţa medie de viaţă din ţara respectivă. Când vom ajunge şi noi cu speranţa de viaţă la peste 80 de ani, stăm şi noi de vorbă despre acest lucru. Deocamdată, o să mai crească cu un an-doi, probabil, începând cu peste un an, peste doi ani.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, acum, în România, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Ministrul Muncii: Declaraţia premierului, înţeleasă greşit. Nu este decisă nicio creștere a vârstei de pensionare, dar nu este exclus să se ia în calcul

Lia Olguța Vasilescu susține că declarația premierului Mihai Tudose privind creșterea vârstei de pensionare a fost înțeleasă greșit și că în proiectul legii pensionării aflat în lucru la Ministerul Sănătății nu este prevăzută o astfel de măsură.

„Nu este decisă nicio creștere a vârstei de pensionare. Vă rog să luați declarația premierului care spune foarte clar că nu se pune problema la noi pentru că avem o altă medie de viață și că, într-un an-doi, poate, dacă crește media de viață, se va putea pune problema de acest lucru. Dar, pe legea pensiilor pe care noi o avem acum în proiect, nu se va schimba vârsta de pensionare și nici premierul nu a comunicat altceva. Haideți să fim foarte atenți la ce se comunică”, a precizat ministrul Muncii într-o intervenție la Antena 3.

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că nu este exclus să se ia în calcul creșterea vârstei de pensionare, dar a lăsat a se înțelege că o astfel de discuție nu se va face într-un viitor tocmai apropiat.

Te-ar mai putea interesa și
Fed vrea să reducă angajații cu 10%, potrivit unui memo al președintelui Jerome Powell
Fed vrea să reducă angajații cu 10%, potrivit unui memo al președintelui Jerome Powell
Federală a SUA (Fed) intenţionează să reducă numărul angajaţilor cu aproximativ 10% la nivel naţional, în următorii ani, potrivit unui memo intern trimis personalului de către......
Gazprom negociază cu Serbia un nou contract de furnizare de gaze
Gazprom negociază cu Serbia un nou contract de furnizare de gaze
Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunțat ...
Xiaomi investește în crearea propriilor procesoare mobile, pentru a-și reduce dependența de alte companii
Xiaomi investește în crearea propriilor procesoare mobile, pentru a-și reduce dependența de alte companii
Xiaomi, companie care vinde peste 40 de milioane de smartphone-uri pe trimestru, va investi în următorii ani șapte miliarde ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar 20 mai 2025
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar 20 mai 2025
Leul se depreciază uşor în această dimineaţă, pe piaţa interbancară, faţă de nivelul de ieri, dar rămâne mult ...