Guvernul vrea să impoziteze persoanele care au primit, fără taxe, despăgubiri mari pentru imobile

Economica.net
19 07. 2013
guvernul_a_incheiat_discutiile_cu_cedo_pentru_imobilele_nationalizate_75017600

„Facem eforturi cu cei de la ANRP şi cu Ministerul de Finanţe pentru a găsi sistemul de impozitare pentru cei care au încasat despăgubiri în sume foarte mari şi nu au plătit până acum niciun fel de taxe”, a spus Ponta.

Potrivit reprezentanţilor ANRP, impozitarea va fi de 16%.

Premierul a prezentat o serie de date din care rezultă că au fost deja emise decizii definitive şi irevocabile de compensare a titlurilor de proprietate pentru 12,8 milioane puncte, alte 80.000 dosare vechi fiind în stadiu de soluţionare.

În 17 aprilie, Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, care stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14 la sută pe an din suma punctelor.

Ultima tranşă va reprezenta 16 la sută din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.