Guvernul vrea să majoreze ajutoarele sociale pentru a compensa creşterea preţurilor la energie

Economica.net
09 05. 2013
salariu_76660900_93231400_95840600_24274700

„Începând cu data de 1 iulie suntem capabili de a majora ajutoarele sociale pentru a compensa creşterea preţurilor la energie astfel venitul minim garantat va creşte în medie cu 13% în două tranşe, iar alocaţia pentru susţinerea familiei va creşte în medie cu 30%. Un alt program extrem de important şi în care am avut întârzieri nepermise este cel referitor la modernizarea infrastructurii sistemului de justiţie. Aici avem un grad de utilizare a creditului de sub 50% şi în mod sigur pentru justiţia din România finalizarea acestui proiect va reprezenta nu doar necesitate ci şi un real ajutor”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, Guvernul urmăreşte ca beneficiile acestei creşteri economice a României să se distribuie mult mai echitabil astfel încât de acestea să beneficieze categoriile de populaţie cele mai vulnerabile, respectiv pensionari, populaţia din zonele rurale, şomeri, tineri, reprezentanţi ai minorităţii rrome, cei care au cea mai mare nevoie de a beneficia în continuare de programe de asistenţă şi de distribuire echitabilă”.

„Lucrăm împreună cu Banca Mondială la modernizarea programelor de asistenţă socială”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, face o vizită în România, pe 9 şi 10 mai, prima după preluarea funcţiei în iulie 2012.