Kurzarbeit e o măsură de flexibilizare a pieţei muncii, care prevede ca în cazul reducerii temporare a activităţii firmei din cauza instituirii stării de urgenţă sau a stării de alertă, angajatorii să poată reduce timpul de lucru al salariaţilor cu cel mult 50% din durata stabilită în CIM.
Pe durata reducerii timpului de muncă în condiţiile descrise de Economica.net mai sus, salariaţii afectaţi de măsură primesc o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut prevăzut în CIM şi salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.
Salariaţii încasează această indemnizaţie de la angajator care va putea recupera ulterior banii de la ANOFM. Indiferent că-i recuperează sau nu, legea protejează salariatul, în sensul că nu îi permite angajatorului să ia înapoi indemnizaţia acordată salariatului, pe perioada reducerii timpului de muncă.
Programul Kurzarbeit e reglementat prin OUG 132 din 2020 şi se poate aplica până la sfârşitul anului 2020, potrivit HG nr. 719/2020.
Guvernul vrea să prelungească programul Kurzarbeit până la 30 iunie 2021, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, se arată într-un proiect de act normativ, consultat de Economica.net.
Guvernul estimează că circa 500.000 de angajaţi vor beneficia de Kurzarbeit în prima jumătate a anului 2021. În medie, indemnizaţia de Kurzarbeit plătită de stat va fi de 1.125 de lei brut per beneficiar, în primele şase luni ale anului viitor, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.
Prin acelaşi proiect de act normativ, Guvernul vrea să prelungească până la 30 iunie 2021 măsura prin care acordă o indemnizaţie de 41,5% din câştigul salarial mediu brut pfa-urilor şi altor categorii de profesionişti care şi-au redus temporar activitatea în starea de alertă.
Circa 70.000 de pfa-uri şi alte categorii de profesionişti ar putea încasa această indemnizaţie în primul semestru din 2021, estimează Guvernul. Indemnizaţia medie acordată acestora e de 2.253 de lei, spune Executivul.
Sumele plătite de Guvern beneficiarilor vizaţi de măsurile enumerate de Economica.net mai sus vor fi recuperate prin programul SURE al Comisiei Europene.
Concret, ce prevede, în prezent, Kurzarbeit:
În cazul reducerii temporare a activităţii firmei, determinate de instituirea stării de urgenţă, alertă, asediu, angajatorii pot reduce timpul de muncă a salariaţilor cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă (CIM), cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului, potrivit OUG 132/2020.
Reducerea timpului de muncă se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin cinci zile lucrătoare consecutive, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal, se arată în OUG 132 pe 2020.
Pe durata reducerii timpului de muncă în condiţiile descrise de Economica.net mai sus, salariaţii afectaţi de măsură primesc o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut prevăzut în CIM şi salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.
Indemnizaţia este plătită salariatului de către angajator şi i se achită la data plăţii salariului aferent lunii respective. Ulterior, angajatorul va recupera aceşti bani din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În situaţia în care angajatorul nu recuperează indemnizaţia de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, acesta nu are dreptul de a o recupera de la salariat.
Indemnizaţia pentru Kurzarbeit reprezintă venit de natură salarială şi este supusă impozitării și plăţii contribuțiilor sociale, conform OUG 132 pe 2020.
Pe perioada de aplicabilitate a măsurii de reducere a timpului de muncă sunt interzise angajarea de personal pentru prestarea unor activităţi identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus, potrivit actului normativ antemenţionat.
OUG 132 din 2020 mai prevede că în lunile în care se aplică reducerea timpului de muncă, angajatorul nu poate demara concedieri colective.
Detalii despre cum e reglementat programul Kurzarbeit, în OUG 132, publicată în Monitorul Oficial nr. 720 din 10 august 2020.