Guvernul vrea să modifice „electorata”: scădere de 50% a ratei pentru cei cu venituri sub 2.500 lei. Ce propune opoziţia
Potrivit acestora, majoritatea băncilor au motivat faptul că nu au aplicat Ordonanţa de restructurare a creditelor, deşi actul normativ este în vigoare de la jumătatea anului trecut, prin faptul că nu există norme de aplicare. Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanţă de urgenţă pentru restructurarea creditelor, care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea ratei lunare de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de maximum doi ani.
Beneficiarii facilităţii trebuie să fie buni platnici, adică să nu aibă restanţe la creditele respective mai mari de 90 de zile, şi să se încadreze în plafonul de venit de 2.200 de lei brut pe lună.
Citeşte şi Clienţii băncilor cu credite în franci se organizează pe Facebook. Vor OUG de la Ponta
Şi totuşi, ce să facă omul cu rate în franci?
Premierul Victor Ponta a solicitat vineri ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, şi guvernatorului BNR Mugur Isărescu să discute pe subiectul creşterii accelerate a francului elveţian. Francul elveţian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie, pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În aceeaşi zi, la Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotaţia din şedinţa de miercuri, de 3,7415 lei/franc.
Potrivit ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, un număr de 75.412 români au credite în franci elveţieni. De asemenea, peste 90% din aceste credite sunt concentrate la şase bănci. La rândul său, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, a declarat recent, pentru Agerpres, că impactul aprecierii francului elveţian în faţa euro şi, implicit, a leului, nu este major în piaţa interbancară românească şi nu are cum să influenţeze semnificativ nivelul creditelor neperformante, având în vedere că doar 4,5% din creditele în derulare sunt în franci, şi doar 3,8% sunt deţinute de persoane fizice.
Ce vor liberalii
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, solicită Legislativului adoptarea de urgenţă a legii insolvenţei persoanelor fizice.
„Legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părți. PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acționează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgență a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual” se arată într-un comunicat al PNL.
Puteţi vedea aici, integral, poziţia PNL
Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,5018 lei/euro, 3,8815 lei/dolar şi 4,4716 lei/franc elveţian. Francul a ajuns la o cotaţie de 4,52 lei pe piaţa interbancară, în această dimineaţă, depăşind euro care era cotat la 4,5 lei. Moneda elveţiană a atins un nou record în faţa leului.