Guvernul vrea să schimbe legislaţia guvernanţei corporatiste la companiile de stat

Economica.net
23 08. 2012
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_10639800_33035700

„Modificările vizate vor impune companiilor de stat să implementeze prevederile de numire a consiliilor de administraţie profesioniste şi a directorilor generali profesionişti şi să încheie acest proces în cel mult nouă luni. Mai mult, modificările vor specifica faptul că numirea consiliilor de administraţie interimare şi a directorilor generali interimari va fi făcută numai pe o perioadă limitată de timp”, se arată în memorandumul de politici economice şi fiscale semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), document obţinut de MEDIAFAX.

Reglementările actuale privind guvernanţa corporatistă în companiile de stat sunt prevăzute de o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern în decembrie 2011.

În memorandum se arată că Executivul „va accelera” implementarea legii în zona guvernanţei corporatiste în companiile de stat şi va selecta doar manageri şi directori recomandaţi de firme independente de recrutare.

„Vom selecta doar administratori şi directori prefesionişti din liste de candidaţi calificaţi pregătite de firme independente angajate să ne asiste în acest poroces. Admitem că procedând altfel am submina credibilitatea programului nostru de reforme, atât pentru public, cât şi pentru investitori”, potrivit documentului citat.

Totodată, Executivul vrea să excepteze de la aplicarea acestei legi trei companii.

„Intenţionăm să îmbunătăţim legea prin modificări care să stabilească o listă limitată de trei companii exceptate de la lege din considerente de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, se mai spune în memorandum.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declarat în luna mai, că va fi introdusă guvernanţa corporatistă la societăţile cu capital de stat, astfel că până la finele anului un număr mare de companii ale statului vor beneficia de management privat.

Deocamdată, nicio companie de stat nu are director şi administratori selectaţi pe baza competenţelor profesionale.