Guvernul vrea să schimbe sistemul BauSpar: Subvenţia de la stat să fie dată doar când se ia creditul, şi doar pentru renovare
Un raport al Curţii de Conturi de la sfârşitul anului trecut arăta că sumele alocate pentru sprijinirea sistemului locativ pe termen lung nu şi-au atins scopul, şi asta pentru că din 892.040 de contracte de economisire creditare încheiate de cele două bănci, BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinte, în perioada 2005-2014 au fost acordate doar 8.100 de credite.
Schema BauSpar este simplă: cine economiseşte 1.000 de euro pe an, primeşe de la stat 250 de euro, sumă la care se adaugă şi bonificaţia primită de la bancă. După o perioadă de economisire, clientul băncii poate solicita un credit pentru achiziţia sau renovarea unei locuinţe, în condiţii mai avantajoase. Creditul creditul este de cel mult două ori mai mare decât valoarea economisită (inclusiv prima de la stat).
Acum, la zece ani de la demararea programului şi după ce statul a acordat peste 822 de milioane de lei, guvernul vrea o „direcţionare mai bună a subvenţiei tip BauSpar”.
„Subvenţia poate fi orientată în mod specific către persoanele care economisesc în vederea obţinerii unor împrumuturi pentru renovare. Realocarea elementului de subvenţie care rămâne după criteriul de eligibilitate către o schemă de garantare sau o schemă directă de subvenţionare care se concentrează pe împrumuturi mici de îmbunătăţire a locuinţei. Subvenţia poate fi acordată beneficiarilor eligibili din punct de vedere al venitului la începutul perioadei creditului şi nu progresiv pe durata perioadei de economisire, astfel încât să nu funcţioneze ca un bonus continuu pentru sistemul bancar sub formă de finanţare gratuită”, se arată în Stategia Naţională a Locuirii, aflată în dezbatere publică pe website-ul Ministerului Dezvoltării.
Problemele identificate de Banca Mondială
Experţii Băncii Mondiale, care au făcut statului recomandări în cadrul Strategiei Naţionale a Locuirii, au identificat problemele acestei scheme BauSpar, care deşi atrage anual cu 10% mai mulţi clienţi, nu are impactul dorit: doar 5% dintre cei care economisesc contractează un credit pentru achiziţia unei locuinţe.
De asemenea, experţii Băncii Mondiale mai spun că elementul de subvenție nu este bine direcționat: oricine poate solicita un produs BauSpar și să beneficieze de subvenție. „Oferind 250 de euro pe client, programul de subvenționare a înregistrat până în prezent alocări bugetare de 841.590.738 lei din 2005, anul în care a fost demarat. Aceste fonduri ar putea fi utilizate mai bine dacă ar fi direcționate către cei care au cea mai mare nevoie de asistență”, se mai arată în documentul citat.
În plus, documentul mai arată că au apărut întrebări legate de înțelegerea produsului de către client – opțiunea referitoare la rata dobânzii încorporată este în realitate un produs relativ complex și nu este clar dacă mulți dintre cei 300.000 de clienți care economisesc înțeleg modul în care funcționează produsul.