Guy Verhofstadt este candidatul liberalilor la preşedinţia Comisiei Europene

Economica.net
21 01. 2014
verhofstadt_91654400

Rivalul său, Olli Rehn, actualul comisar european pentru economie, a renunţat să-şi mai depună candidatura şi a decis să concureze pentru un al post important economic sau diplomatic în viitorul executiv comunitar.

Decizia trebuie validată şi de cei 400 de delegaţi ce vor participa pe 1 februarie la Congresul ALDE. Dar, potrivit unor surse din interiorul grupului liberal, clarificarea candidaturii a îndepărtat riscul unei implozii a acestui grup politic condus în Parlamentul European (PE) de către Guy Verhofstadt.

Candidatura lui Rehn, iniţiată de liberalii britanici sprijiniţi de cei germani, suedezi, letoni şi estoni, nu a fost bine primită de unele formaţiuni din ALDE, care în prezent este a treia forţă politică în PE, dar în cele din urmă liberalii germani au tranşat disputa şi au decis să-l sprijine şi ei pe Verhofstadt.

La rândul său, Rehn a precizat pe site-ul partidului său că el şi Verhofstadt au ajuns la concluzia că este mai bine să-şi unească forţele şi ‘pentru succesul liberalilor europeni este important să obţină un sprijin cât mai larg în Europa’.

La preşedinţia Comisiei Europene, deţinută în prezent de portughezul José Manuel Barroso, şi-au mai anunţat până în prezent candidatura actualul preşedinte al PE, germanul Martin Schulz, candidatul Partidului Socialist European (PSE), şi grecul Alexis Tsipras din partea Stângii radicale. Verzii urmează să-şi desemneze în scurt timp candidatul, iar conservatorii din Partidul Popular European (PPE) îl vor alege la începutul lunii martie.

Şefii de stat şi de guvern din statele UE au promis că vor ţine cont de rezultatul alegerilor europene atunci când îl vor desemna pe succesorul lui Barroso. Noul preşedinte al Comisiei trebuie validat şi de Parlamentul European.