Guziak, Deloitte: Ne îndreptăm spre o situaţie în care birourile vor trebui să rămână deschise 24 de ore, 7 zile
„Un aspect important, probabil cel mai şocant, este că, deşi în prezent consumăm enorm de mult timp discutând cu enorm de mulţi oameni despre locul propriu-zis de unde se munceşte şi despre cât timp să petrecem la birou, avem totuşi o provocare majoră în faţa noastră: noua generaţie care intră în câmpul muncii. Am făcut un sondaj în rândul a 9.000 de studenţi din ţări din Europa Centrală, incluzând şi Franţa, deci am avut şi o perspectivă occidentală, şi i-am întrebat ce anume aşteaptă de la locul de muncă. Iar 49,60% din cei mai buni studenţi, deci dintre cei pe care cu toţii vrem să îi angajăm, au zis că pentru ei nu este important numai de unde lucrează, ci şi când anume lucrează. Vă dau un exemplu perfect: unul din aceşti studenţi extraordinari mi-a zis: ‘Eu de fapt vreau să fac yoga la ora 8 dimineaţa, apoi să citesc câte ceva la ora 9 şi apoi, la ora 11, vreau să vin la birou. Ştii de ce? Pentru că nivelul meu de energie începe să crească în jur de ora 11-12. Deci, atunci sunt cea mai productivă. Şi atunci de ce să mă angajeze o companie pentru orele în care eu sunt mai puţin productivă?’. Şi cred că are dreptate. Aşa că ne îndreptăm spre o situaţie în care birourile noastre probabil că vor trebui să rămână deschise 24 de ore, 7 zile pe săptămână”, a afirmat Guziak, la un eveniment organizat de Deloitte România şi Ziarul Financiar.
Reprezentantul Deloitte Central Europe a apreciat că pe viitor angajatorii vor trebui să manifeste flexibilitate faţă de termenele de finalizare a sarcinilor de serviciu.
„De asemenea, când vorbim munca de la distanţă, va trebui să comunicăm termene-limită nu în termeni de zile, ci în termeni de ore. Trebuie să recunoaştem că în cele din urmă aceste lucruri vor deveni valabile pe termen lung, iar dacă ne dorim să angajăm oameni buni, trebuie să înţelegem că termenul de finalizare a muncii trebuie să devină, de asemenea, mai flexibil. (…) Războiul pe angajarea de oameni competenţi devine tot mai dur”, a subliniat el.
Referitor la situaţia actuală a pieţei muncii din România, reprezentantul Deloitte Central Europe a menţionat că solicitările salariale ajung să urce cu până la 75% pe an în cazul domeniilor tehnologiei.
„În ceea ce priveşte România, se observă o creştere a inflaţiei salariilor. În acest moment, estimările arată o creştere de 10-15% a inflaţiei salariilor de la an la an, iar pentru anumiţi specialişti, în special în domeniul tehnologiei, creşterea este între 50-75%. Acest lucru înseamnă că directorii financiari trebuie să se asigure că compensaţiile devin mai flexibile şi că acest lucru este foarte clar pentru manageri, care nu sunt obişnuiţi să vadă că aşteptările salariale ale celor pe care doresc să îi angajeze cresc lună de lună. Aceasta este de fapt realitatea cu care ne confruntăm, în special pentru poziţiile cele mai căutate, cum sunt cele din domeniul financiar”, a precizat acesta.