Hackeri din China au atacat New York Times în ultimele patru luni, anunţă publicaţia

Hackeri chinezi au atacat în mod insistent New York Times (NYT) în ultimele patru luni, pătrunzând în sistemele computerelor publicaţiei şi furând parole ale reporterilor şi altor angajaţi, relatează publicaţia în ediţia electronică.
Economica.net - J, 31 ian. 2013, 08:55
Hackeri din China au atacat New York Times în ultimele patru luni, anunţă publicaţia

New York Times scrie că, după ce a urmărit pe ascuns, studiindu-le mişcările cu scopul de a realiza o mai bună protecţie în vederea blocării hackerilor, a respins, împreună cu experţi în domeniul securităţii informatice, atacatorii şi i-a împiedicat să intre din nou în sistem.

Perioada în care au fost comise atacurile a coincis cu publicarea unei investigaţii, la 25 octombrie, potrivit căreia rude ale premierului chinez Wen Jiabao au acumulat o avere în valoare de câteva miliarde de dolari prin afaceri, precizează prestigiosul ziar.

Potrivit publicaţiei, experţi în domeniul securităţii informatice angajaţi de NYT să detecteze şi blocheze atacurile au strâns probe potrivit cărora hackeri chinezi, utilizând metode pe care unii consultanţi le-au asociat cu cele uilizate de militari chinezi în trecut, au pătruns în reţeaua publicaţiei.

Hackerii au spart conturile de e-mail ale lui David Barboza, şeful biroului NYT din Shanghai, autorul materialelor despre rudele lui Wen, şi lui Jim Yardley, şeful Biroului pentru Asia al publicaţiei, cu sediul în India, care a lucrat anterior ca şef al biroului din Beijing, precizează ziarul.

„Experţi din domeniul securităţii informatice nu au găsit dovezi asupra faptului că e-mailuri sensibile sau fişiere legate de publicarea articolelor noastre despre familia Wen au fost accesate, descărcate sau copiate”, a declarat Jill Abramson, redactorul-şef al NYT.

Hackerii au încercat să ascundă sursa atacurilor pătrunzând mai întâi în computere aparţinând unor universităţi americane şi efectuând atacuri prin acestea, potrivit unor experţi din cadrul companiei Mandiant, angajată de NYT. Această modalitate este similară „subterfugiilor” utilizate în cadrul altor atacuri pe care compania în domeniul securităţii informatice le-a depistat anterior dinspre China, potrivit publicaţiei.

Hackerii au instalat programe de tip „malware” care le-au permis să pătrundă în orice computer din reţea, iar potrivit experţilor în securitate informatică aceştia au furat parolele fiecărui angajat în parte şi le-au utilizat pentru a obţine acces la computerele persoanle ale unui număr de 53 de angajaţi, majoritatea din afara camerei ştirilor, scrie NYT

Potrivit aceleiaşi surse. experţii nu au găsit dovezi care să arate că intruşii au utilizat parolele furate pentru a căuta informaţii ce nu au legătură cu matrialele scrise despre familia Wen. Pe de altă parte, nu au fost furate date ale clienţilor, subliniază publicaţia, citând experţii.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Stellantis, pe urmele lui Luca de Meo: Producătorii europeni au nevoie de alianțe
Șeful Stellantis, pe urmele lui Luca de Meo: Producătorii europeni au nevoie de alianțe
Ca și Luca de Meo, șeful Renault, în urmă cu mai bine de un an, președintele grupului Stellantis, John Elkan, a ajuns la concluzia că Europa le poate rezista chinezilor doar prin alianțe și......
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul ...
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...