Hagi, îngrijorat pentru fotbalul românesc: Nu văd nici o idee, mă sperii când văd naţionala

În urmă cu cinci luni, Gică Hagi refuza postul de antrenor al naţionalei României, care îi fusese oferit de Mircea Sandu. Departe de fotbalul mare, "Regele" este însă atent la "tricolori" şi avertizează că strategia implementată de Răzvan Lucescu şi continuată acum de Victor Piţurcă, cu rotirea permanentă a jucătorilor, ar putea fi una falimentară.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 20:16

Gică Hagi a refuzat să preia echipa naţională după demisia lui Răzvan Lucescu din funcţia de selecţioner, afirmând atunci că rămâne fidel principiului de a nu mai prelua proiecte din mers. Mircea Sandu s-a reorientat apoi către Victor Piţurcă, un antrenor despre care spunea că are vocaţie de selecţioner şi care în precedentele mandate reuşise să facă naţionala să meargă în scurt timp de la instalare.

La cinci luni de la începerea noului mandat al lui Victor Piţurcă, nimic nu pare să se fi schimbat în bine la echipa naţională. Cu câteva excepţii, jucătorii se schimbă de la o acţiune la alta, echipa nu are omogenitate şi, aparent, nici idei clare de joc. Se vorbeşte în permanenţă de reconstrucţie şi de obiectivul pe termen lung care i-a fost fixat lui Piţurcă: prezenţa la CM 2014.

Gică Hagi atrage atenţia că naţionala are nevoie de o perspectivă clară, nu doar de ţeluri îndepărtate, strategie care ar trebui aplicată şi la loturile mici, pentru a-i deprinde pe fotbalişti cu combativitatea.

Se perindă prea mulţi jucători la naţională, nu este un lot omogen. Aud într-una cuvântul reconstrucţie… de vreo 4 ani. E greşit! Noi trebuie să construim, nu să reconstruim. Dacă se schimbă jucătorii atât de des, ce mai reconstruim? Trebuie să se ştie clar ce ne dorim. Eu nu văd nici o idee, nici un concept în fotbalul românesc în acest moment. Când văd 50 de jucători în circuitul echipei naţionale, mă sperii. Trebuie să facem un bloc de jucători, sunt puţini de valoare pe care îi avem„, a spus Hagi, la DigiSport.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...