Haiti cere Statelor Unite și ONU să trimită trupe pentru apărarea unor obiective strategice

10 07. 2021
BeFunky-collage-2021-07-09T172554.249

”După asasinarea preşedintelui, ne-am gândit că mercenarii ar putea distruge unele infrastructuri pentru a crea haos în ţară. În cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul de stat al SUA şi cu responsabili ai ONU am făcut această solicitare”, a declarat pentru AFP Mathias Pierre, ministrul responsabil cu probleme electorale.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost grav rănită şi prima doamnă, Martine Moise.

Cel puțin 17 foști militari columbieni, implicați în asasinat

Cel puţin 17 foşti militari columbieni sunt suspectaţi de implicare în asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise, au anunţat vineri înaltele comandamente columbiene ale poliţiei şi armatei, relatează AFP.

”Doi (…) care au fost ucişi în operaţiunea poliţiei (haitiene) şi 15 columbieni a căror activitate o verificăm în prezent (…) ar fi aparţinut armatei naţionale” şi s-au retras între 2018 şi 2020, a declarat generalul Jorge Luis Vargas, şeful poliţiei columbiene, în cadrul unei conferinţe de presă la Bogota.

Preşedintele haitian a fost ucis în noaptea de marţi spre miercuri de un comando de 28 de persoane: 26 de columbieni şi doi americani de origine haitiană, potrivit Port-au-Prince. Poliţia haitiană susţine că trei columbieni au fost ucişi în cursul operaţiunii sale.

În total, au fost arestate 17 persoane, 15 columbieni şi doi americani.

Autorităţile columbiene nu au dezvăluit informaţii privind numărul de ani petrecuţi de suspecţi în armată şi nici motivele pentru care aceştia au plecat din armată.

Potrivit generalului Jorge Luis Vargas, doi columbieni au călătorit pe 6 mai de la Bogota în Panama, apoi la Santo Domingo, unde au stat patru zile înainte de a lua un zbor către Haiti. Restul suspecţilor columbieni au ajuns în Republica Dominicană pe 4 iunie şi în Port-au-Prince pe 6 iunie.

Autorităţile columbiene au indicat, de asemenea, că deţin informaţii despre patru companii implicate în asasinat, fără a oferi detalii suplimentare despre activităţile acestora.

Printre cei arestaţi se numără Manuel Antonio Grosso Guarin, 40 de ani, unul dintre ”soldaţii cel mai bine instruiţi din armata columbiană”, potrivit cotidianului El Tiempo.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost grav rănită şi prima doamnă, Martine Moise.