Halele Obor din București au fost redeschise parțial după remedierea deficiențelor constate de comisarii ANPC

Halele Obor au fost redeschise, parţial, ca urmare a remedierii deficienţelor constatate, zilele trecute, de către inspectorii de la protecţia consumatorilor, a anunţat, sâmbătă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 nov. 2021, 12:44
Halele Obor din București au fost redeschise parțial după remedierea deficiențelor constate de comisarii ANPC

„După verificarea întreprinsă de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti – Ilfov, la Halele Centrale Obor din Capitală, în urma căreia, activitatea halei a fost suspendată din cauza a multiple nereguli, pe data de 26 noiembrie 2021, au avut loc acţiuni de recontrol la operatorii economici care îşi desfăşurau activitatea aici. Acestea s-au desfăşurat ca urmare a solicitării de reverificare, trimise către CRPCR Bucureşti – Ilfov de compania care administrează halele. Cu acest prilej, s-a constatat că, din totalul de 22 de puncte de lucru la care a fost verificată remedierea abaterilor descoperite cu 3 zile în urmă, doar la 19 s-a înregistrat realizarea efectivă a acestora, fiind dispusă reluarea activităţii, pentru magazinele acestor societăţi”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul operatorilor economici Flap Co Internaţional S.R.L. şi Apollo 13′ S.R.L., comisarii CRPRC Bucureşti-Ilfov au constatat că nu au fost remediate deficienţele, în sensul că nu au fost schimbate vitrinele frigorifice învechite şi uzate. Ca atare, în cazul acestora, s-a menţinut măsura de oprire a activităţii, urmând ca deschiderea acestor magazine să se realizeze după aducerea întregului spaţiu la conformitate.

Halele Obor au fost închise, temporar, pe data de 23 noiembrie 2021, de către comisarii ANPC. „În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii”, scria pe afişul de la intrarea în incinta halelor.

Sursa foto: ANPC

Te-ar mai putea interesa și
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă.  A căzut cu parapanta
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă. A căzut cu parapanta
Doliu în lumea sportului, după ce Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un accident de parapantă în Italia, potrivit RomaniaTV....
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi iar ...
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Republica Democratică Congo a convenit să achite peste 40 de milioane de euro sub forma unei înţelegeri de sponsorizare ...
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Municipalitatea din Barcelona a anunţat joi că, până în 2030, îşi va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră, ...