Hamilton vine la Mercedes în locul lui Schumacher. Perez pleacă la McLaren

Economica.net
28 09. 2012
hamilton_797341334_70580200

Atât angajarea lui Perez la McLaren, cât şi trecerea lui Hamilton la Mercedes au fost confirmate oficial, vineri, de cele două echipe de Formula 1.

Însă Mercedes nu a precizat care va fi viitorul septuplului campion mondial, Michael Schumacher, al cărui contract de trei ani va expira la finalul acestui sezon.

La această echipă, Hamilton va fi coechipier cu germanul Nico Rosberg, în timp ce Perez va fi coleg la McLaren cu britanicul Jenson Button.

Lewis Hamilton a declarat că avea nevoie de o nouă provocare în cariera pe care a petrecut-o aproape în întregime la McLaren. „A venit timpul pentru o nouă provocare şi sunt bucuros să încep un nou capitol concurând pentru echipa Mercedes. Mercedes-Benz are o tradiţie extraordinară în automobilism şi o dorinţă de obţine victorii pe care eu o împărtăşesc. Împreună putem creşte şi aspira către această nouă provocare. Cred că pot conduce «săgeţiile argintii» către vârf şi cred că putem realiza amibiţiile noastre comune, de a câştiga titluri mondiale”, a declarat Hamilton.

„Sunt încântat să-i urez bune venit lui Lewis Hamilton în echipa noastră. Prezenţa unui pilot de calibrul lui Lewis este o dovadă că Mercedes-Benz continuă în Formula 1 şi sunt mândru că Lewis împărtăşeşte viziunea şi ambiţia pentru succes a «săgeţilor argintii». Cred că această echipă formată din Lewis şi Nico va fi anul viitor cea mai dinamică şi cea mai interesantă de pe grila de start”, a declarat, la rândul său, managerul Ross Brawn.

Hamilton, 26 de ani, aflat la McLaren din 1998, când a fost cooptat în programul de perfecţionare a piloţilor, a devenit campion mondial în 2008, în cel de-al doilea său sezon în Formula 1. În palmaresul britanicului figurează 20 de curse câştigate şi alte 28 de clasări pe podium.

Este de aşteptat ca Michael Schumacher să se retragă la finalul acestui sezon. El a revenit în Formula 1 în 2010, după trei ani de la prima retragere a sa, atras de proiectul Mercedes, care cumpărase echipa Brawn GP. Însă în doua sezoane şi jumătate germanul nu a mai arătat forma care l-a ajtat să intre în posesia celor şate titluri mondiale, toate cucerite în prima parte a careirei lui. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, anul acesta, şi patrul clasări pe locul 4. În acest sezon, cel mai titrat pilot din istoria F1 a abandonat în jumătate din cele 14 curse disputate.