Hăncescu, FSLI: Oferta Guvernului este să acorde suplimentar 1.500 de lei, în fiecare an în luna octombrie, până în 2027

Guvernul României a înaintat vineri o nouă ofertă sindicaliştilor din Educaţie, constând într-o sumă de 1500 de lei, care se va acorda anual, în luna octombrie, până în 2027, a anunţat, vineri, după consultările cu reprezentanţii Executivului, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
AGERPRES - vin, 09 iun. 2023, 15:36
Hăncescu, FSLI: Oferta Guvernului este să acorde suplimentar 1.500 de lei, în fiecare an în luna octombrie, până în 2027

„Am avut discuţii cu membrii Guvernului. Cerinţa noastră a fost cea pe care toată lumea o ştie, şi anume să se aplice integral de la 1 ianuarie 2024 acea grilă de salarizare. Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creştere. Singurul lucru pe care poate să-l facă este acela de a acorda în loc de 40% cât au promis iniţial, 45% şi suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, pe 5 octombrie, suma de 1.500 de lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii, pentru că aşa cum am spus mereu: oamenii sunt cei care au declanşat greva, oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu”, a spus Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a susţinut că nu este normal să existe presiuni în a se renunţa la grevă.

„Nu este normal să se întâmple aşa ceva. Nimeni nu are voie să forţeze pe cineva să intre în grevă sau să forţeze pe cineva să iasă din grevă. Este drept constituţional. Este o mare greşeală care nu face altceva decât să crească starea de tensiune din învăţământ şi nu cred că este cazul. Le-am şi transmis reprezentanţilor Guvernului că în momentul de faţă există o revoltă foarte mare în cancelarii şi indiferent cum se va termina această acţiune de protest, doar colegii vor hotărî dacă nu au rezultatele pe care le scontau, automat se poate ajunge şi la aşa ceva. Urmează să stabilim la discuţiile ulterioare cu domnul Boloş. Acum colegii au solicitat dacă se pot acorda. Acţiunile de protest să ştiţi că nu vizează numai creşteri salariale. Pe noi ne interesează până la urmă şi investiţiile totale în sistemul de învăţământ. Dorinţa noastră este să ajungem rapid la acel 15% din bugetul general consolidat, care în procent din PIB cam tot acelaşi lucru înseamnă. Deci, dacă vrem să vedem că într-adevăr legile învăţământului preuniversitar şi universitar sunt cu adevărat funcţionale, atunci automat trebuie să ai şi finanţare corespunzătoare. Este examenul de maturitate pe care îl dă clasa politică în maximum şase luni”, a subliniat Nistor.

Mii de sindicalişti din Educaţie protestează, vineri, în Bucureşti, începând de la ora 11:00. De la ora 12:30 aceştia au plecat în marş pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bd. Geniului – sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, unde au ajuns în jurul orei 13:30.

Ulterior, după aproape o oră şi jumătate protestatarii s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni.

Guvernul a aprobat, joi, o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens.

În context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a menţionat că Memorandumul prin care Guvernul se angajează să ofere garanţii suplimentare în ceea ce priveşte salarizarea profesorilor debutanţi nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic. Acesta a adăugat că documentul cuprinde o parte dintre propuneri, respectiv acea referire la salariul mediu brut pe economie, care ar trebui să fie echivalentul salariului debutantului cu studii superioare de lungă durată, şi face referire şi la tranşa care va fi plătită de la 1 ianuarie, însă sindicatele din Educaţie au mai avut şi alte cerinţe care nu sunt incluse în document.

Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de către sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...