Hanga, BVB: 11 companii s-au listat de la începutul anului şi o să mai avem probabil 2-3 listări

Un număr de 11 companii s-au listat la Bursa de Valori Bucureşti de la începutul acestui an şi până la finele lui 2022 se vor mai lista probabil 2-3 companii, a anunţat vineri preşedintele BVB, Radu Hanga.
AGERPRES - vin, 21 oct. 2022, 14:29
Hanga, BVB: 11 companii s-au listat de la începutul anului şi o să mai avem probabil 2-3 listări

Acesta a subliniat că, deşi cifrele sunt în scădere comparativ cu anul 2021, acestea rămân semnificative şi în perioada următoare vor fi cel puţin două listări importante, respectiv Hidroelectrica şi Salrom.

„Ne uităm la 2022, vedem o încetinire, dar, cu toate acestea, cifrele rămân semnificative. Avem 11 companii care s-au listat de la începutul acestui an. Reprezintă jumătate faţă de totalul anului trecut. O să mai avem încă 2-3 listări, probabil până la sfârşitul acestui an. Chiar dacă nu suntem la nivelul lui 2021, suntem mult mai bine decât eram în urmă cu 2-3 ani din punct de vedere al numărului de companii care vin către bursă. Ne uităm la cel puţin două listări semnificative în perioada următoare şi mă refer aici la Hidroelectrica şi la Salrom, companii din portofoliul Fondului Proprietatea, administrat de către Franklin Templeton. Şi aici ne bucurăm să vedem în ceea ce priveşte Hidroelectrica, faptul că statul român, ca şi acţionar, promovează listarea, dar la Bursa de Valori Bucureşti. Noi credem că este foarte important să aducem companii importante de pe piaţa locală, să le aducem la bursă, crescând astfel, pe de o parte, şi notorietatea şi vizibilitatea companiilor, crescând notorietatea şi vizibilitatea bursei. Şi în acelaşi timp, un element foarte important este faptul că promovăm, în cazul listării companiilor de stat, ideea de transparenţă. Adică cred că este foarte important faptul că prin listarea companiilor pe care le deţine, statul transmite mesajul că merge către public, merge către transparenţă, bună guvernanţă, practic se deschide în comunicarea cu cu ecosistemul local”, a afirmat Hanga.

El a reiterat că anul 2021 a fost un an special pentru BVB, fiind anul în care piaţa de capital a început să se vadă mai bine ca şi platformă de finanţare pentru companiile locale.

„Am văzut o creştere semnificativă a interesului. Am avut 68 de emisiuni de obligaţiuni, acţiuni listate. Dacă ne uităm la componenta de acţiuni, am avut 23 de companii care s-au listat la bursă, trei companii pe piaţa principală, 20 de companii pe piaţa Aero. Deci un trend care nouă ne dă încredere că facem ceea ce trebuie. Un trend care a fost facilitat, cum vă spuneam, de context, dobânzi scăzute şi o economie în dezvoltare”, a spus Hanga la conferinţa „Finanţarea Societăţilor Comerciale”, organizată de Revista Patronatului Român.

Preşedintele BVB a explicat că bursa face legătura între capitalul disponibil şi companiile care au nevoie de această finanţare, iar sursele de finanţare care vin către Bursa de Valori Bucureşti sunt în principal două: una este zona instituţională, capitalul instituţional venit în principal din partea fondurilor de investiţii şi a fondurilor de pensii, iar cealaltă parte a investitorilor de retail.

„În ceea ce priveşte evoluţia activelor fondurilor deschise de investiţii, vedem o industrie care s-a maturizat, care a crescut, după care a intrat într-un fenomen oarecum de plafonare, cu o scădere anul acesta, scădere care este influenţată în principal de ceea ce se întâmplă pe piaţa dobânzilor. Adică fondurile de investiţii sunt o alternativă la depozitele bancare. În momentul în care dobânzile la depozitele bancare au început să crească şi depozitele bancare au început să crească în atractivitate, o parte din banii care erau plasaţi în fondurile de investiţii au început să se mute către depozite bancare. Din punct de vedere al pieţei, vedem un tren de creştere, adică dacă eram în zona la a 10% în urmă cu 6-7 ani acum suntem către 25%, deci practic cam 25% din activele fondurilor de investiţii sunt investite în acţiuni listate la bursă”, a precizat el.

Radu Hanga a menţionat că, în privinţa fondurilor de pensii, ca şi sursă de capital pentru companiile listate, şi acolo există un mecanism funcţional, dominat de Pilonul 2, unde sunt acumulate aproximativ 20 de miliarde de euro investiţi, iar aproximativ 20% reprezintă investiţiile fondurilor de pensii în companiile listate la bursă.

Celălalt pilon, a adăugat el, îl reprezintă investitorii de retail, caz în care este importantă tehnologia, accesul la ei şi este importantă vizibilitatea bursei.

„Adică este important ca noi să fim vizibili, ca noi să fim cunoscuţi şi ca pentru investitor să fie foarte simplu să acceseze bursa folosind platformele brokerilor. Aici iarăşi vedem un număr record de investitori la bursă, după un trend susţinut de creştere începând cu 2020. Cred că e pentru prima dată în istorie când numărul de investitori la Bursa de Valori Bucureşti depăşeşte numărul de 100.000”, a punctat preşedintele BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a respins cu o largă majoritate joi un nou text bugetar al republicanilor vizând evitarea unei paralizii a statului federal, un eşec usturător care......
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile Nissan – surse
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile ...
Gigantul IT Foxconn încearcă să cumpere măcar o parte dintre acțiunile deținute de francezii de la Renault la producătorul ...
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern
Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va afla vineri la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
ANAF schimbă Formularul 217 pentru impozitul din transferul proprietății sub condiție suspensivă
ANAF schimbă Formularul 217 pentru impozitul din transferul proprietății sub condiție suspensivă
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a emis un ordin prin care se aprobă modelul și conținutul ...