Hans Klemm: Încurajăm foarte mult lupta românilor împotriva corupţiei şi întărirea statului de drept

Economica.net
04 05. 2017
p1003409181-3_17853100

Diplomatul american a spus că ‘nu toată lumea este fericită cu vocea Statelor Unite ale Americii’ pe care a redat-o în discuţiile privind lupta anticorupţie în România.

Hans Klemm a fost prezent la Movile, alături de episcopul Reinhard Guib, pentru a-i oferi acestuia un cec de 59.300 de dolari americani pentru lucrări de restructurare la bisericile fortificate din Movile şi Agârbiciu (Sibiu) şi Daia (Mureş). Cu această ocazie, episcopul a apreciat şi implicarea ambasadorului SUA în domeniul politic din România.

‘Mulţumim că v-aţi implicat şi în domeniul politic în România, împotriva corupţiei şi sperăm că ceea ce politicienii fac în Parlament – sperăm că, cu ajutorul dumneavoastră, cu cel al presei şi cu cel al societăţii civile din România, vom riposta şi că democraţia şi dreptatea vor triumfa’, i s-a adresat Guib ambasadorului.

În replică, acesta l-a asigurat pe episcop de sprijinul SUA. ‘Mulţumesc pentru încurajare, domnule episcop! Nu toată lumea e fericită cu vocea SUA pe care am redat-o în aceste eforturi, dar încurajăm foarte mult lupta împotriva corupţiei şi efortul românilor de a întări statul de drept’, a răspuns Hans Klemm.