Hans Klemm: Mi s-a cerut să mă concentrez suplimentar asupra dimensiunii economice a parteneriatului cu România

Economica.net
14 04. 2016
p1003409181-3_17853100

‘De când am venit în România ca ambasador al Statelor Unite, preşedintele Iohannis, primul ministru Cioloş, (…) mai mulţi dintre liderii României mi-au cerut să concentrez energie suplimentară asupra dimensiunii economice a parteneriatului nostru, pentru a încuraja şi a creşte fluxul schimburilor de bunuri şi servicii dintre cele două ţări, pentru a încuraja şi a creşte investiţiile americane în România. M-am angajat în faţa preşedintelui, a prim-ministrului să fac aceasta, dar, cu toate puterile pe care un ambasador american le are, eu nu pot instrui o companie americană să investească în România, cu atât mai puţin o companie ca Federal Mogul care are acţionari foarte hotărâţi’, a spus Klemm în discursul susţinut la inaugurarea unei investiţii americane.

În context, el a precizat că poate doar să le atragă atenţia investitorilor asupra condiţiilor pe care România le oferă pentru mediul investiţional.

‘Tot ce pot face eu este să încurajez companiile americane să privească spre potenţialul existent în România şi să lucrez împreună cu guvernul român atât la nivel central, cât la nivel local la îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional care există în România’, a mai spus Klemm.

Astfel, ambasadorul SUA la Bucureşti a arătat că investiţia celor de la Federal Mogul este un exemplu foarte bun care arată că România are potenţial, dar şi o dovadă a îmbunătăţirii climatului investiţional.

‘Îl felicit pe primul ministru Cioloş (…) pentru tot angajamentul şi energia pe care le depune pentru a îmbunătăţi climatul investiţional din România, pentru a face condiţiile de aici mai predictibile, mai stabile, mai transparente. Şi îl felicit foarte mult pe prim-ministru pentru anunţul pe care l-a făcut (…) cu privire la o reformă majoră care va face administraţia publică a acestei ţări mai transparentă, mai profesionistă şi mai puţin politizată’, a mai spus ambasadorul.

Dacian Cioloş şi ambasadorul SUA la Bucureşti au participat joi la inaugurarea fabricii de ştergătoare auto a Federal-Mogul Motorparts, amplasată în localitatea Ariceştii Rahtivani.