Harghita: Tehnica de intervenţie a ISU s-a schimbat în proporţie de peste 40% cu fonduri UE

Economica.net
18 06. 2014
euro_79939000

Comandantul ISU Harghita, gen. Gheorghe Pop, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul finalizării celui de-a doilea proiect, că prin modernizarea parcului auto şi a tehnicii s-a redus semnificativ timpul de intervenţie.

‘Important este că s-a reuşit schimbarea în procent de cel puţin 40% din nevoile instituţiei cu tehnică modernă de intervenţie. Ceea ce s-a văzut în reducerea timpului de intervenţie şi în intervenţii oportune, operative. (…) Mai mult decât atât, noile autospeciale au echipamente pentru cel puţin trei tipuri de intervenţie: intervenţie la stingerea incendiilor, bineînţeles situaţii de inundaţii, descarcerare şi prim ajutor medical. Sperăm că şi în perioada următoare, prin programe operaţionale să continuăm înlocuirea tehnicii depăşite fizic şi moral şi creşterea performanţelor autospecialelor care vor intra în dotare’, a declarat gen. Gheorghe Pop.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a subliniat că de noile echipamente vor beneficia toţi locuitorii judeţului, inclusiv cei din satele izolate.

‘Acest proiect este de mare ajutor în cazul intervenţiilor din localităţile izolate din judeţ, şi nu numai, şi vine în completarea echipamentului pe care îl are în dotare Serviciul Public de Salvamont al Consiliului Judeţean Harghita. Proiectul este rezultatul bunei colaborări dintre instituţii, iar astfel putem continua munca întreprinsă în folosul comunităţii. Sperăm că efectele acestui proiect vor fi resimţite de către toată lumea şi consider că, în cazul intervenţiilor, echipajele angrenate în aceste activităţi trebuie să fie protejate în mod corespunzător pentru a putea ajunge sănătoşi, cu toţii, acasă la familiile lor’, a afirmat Borboly Csaba.

Prezent la conferinţa de presă, prefectul Harghita, Adrian Jean Andrei, a apreciat că este o zi foarte importantă pentru sistemul de medicină de urgenţă, dar şi pentru toate activităţile desfăşurate şi gestionate de către ISU’ şi a felicitat Consiliul Judeţean pentru implementarea cu succes a proiectului.

Prin cel de-al doilea proiect, ce vizează îmbunăţirea echipamentului de intervenţie, Harghita a primit trei ambulanţe de prim-ajutor de tip B, cu tracţiune 4×4, o autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare şi trei autospecialele pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mică, dintre care una este dotată cu sistem video de transmitere în timp real a imaginilor de la locul intervenţiei.

La acest proiect au mai participat şi judeţele Alba, Covasna, Mureş şi Sibiu. În cadrul primului proiect, finalizat în urmă cu câţiva ani, s-au achiziţionat patru autospeciale cu apă şi spumă, de capacitate mică, o autospecială de capacitate mare şi o maşină de descarcerare. Consiliul Judeţean Harghita a câştigat recent un nou proiect ce vizează achiţionarea de ATV-uri.