HARTA CORUPŢIEI: Topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de acordare de mită

Sierra Leone conduce, la nivel mondial, topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de acordare de mită, în timp ce în Europa cei mai mulţi oameni care au recunoscut că au plătit mită cel puţin o dată au fost din Ucraina, potrivit Barometrului global al corupţiei publicat marţi de organizaţia Transparency International.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 18:20
HARTA CORUPŢIEI: Topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de acordare de mită

Sondajul, sau Barometrul Global al Corupţiei din 2013, pentru care au fost chestionaţi 114.000 de oameni din 107 ţări, a evidenţiat câteva aspecte principale privind corupţia la nivel mondial, potrivit bbc.co.uk.

Astfel, posibilitatea de a da mită este de două ori mai ridicată în cazul locuitorilor unei ţări sărace decât în cazul celor din statele mai dezvoltate. În una din trei ţări, cea mai multă mită îi revine poliţiei, iar în aproape una din cinci ţări, topul corupţiei este condus de instituţiile de justiţie. În ansamblu, unul din patru respondenţi a recunoscut că a plătit mită cel puţin o dată.

  • Peste jumătate dintre participanţi sunt de părere că situaţia corupţiei s-a agravat în ultimii doi ani

  • 27 la sută dintre respondenţi au spus că în ultimul an au plătit mită la contactul cu un serviciu sau instituţie publică

  • Aproape 9 din 10 oameni au spus că ar acţiona împotriva corupţiei

  • Două treimi dintre cei cărora li s-a cerut să dea mită au spus că au refuzat

  • În 51 de ţări din toată lumea partidele politice sunt văzute ca cele mai corupte instituţii

Din harta interactivă realizată de Transparency International, se observă că Sierra Leone are cel mai mare număr de respondenţi care au recunoscut că au plătit mită – 84%.

Ţările cu cea mai joasă rată de acordare a mitei – 1% – sunt Danemarca, Finlanda, Japonia şi Australia.

În Europa, ţara cu cea mai mare rată de acordare a mitei (dintre cele participante la sondaj) este Ucraina (37%), urmată de Republica Moldova (29%) şi Bosnia şi Herţegovina (28%).

În România, rata de acordare a mitei apare ca fiind de 17 la sută, pe a opta poziţie dintre ţările europene participante. La nivel mondial, ţara noastră este situată la acelaşi nivel cu Macedonia şi Sudan.

HARTA INTERACTIVĂ a ţărilor în funcţie de nivelul acordării de mită

Pentru informaţiile despre mită au fost chestionate persoane din 95 de ţări. În cazul unor ţări, precum Brazilia şi Rusia, datele rezultate din anumite întrebări au fost excluse din cercetare, pe motiv de nesiguranţă privind validitatea şi soliditatea răspunsurilor. Pentru întrebările despre instituţiile corupte participanţii au provenit din 105 ţări.

Potrivit bbc.co.uk, marja de eroare pentru fiecare ţară este de 3 la sută. Numărul standard de participanţi din fiecare ţară a fost de 1000 de oameni. Cipru, Luxemburg, Vanuatu şi Insulele Solomon au participat prin câte 500 de locuitori, iar marja de eroare a fost de 4 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit s-a angajat miercuri să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei până la sfârșitul anului financiar curent, în aprilie 2026 - o creștere de zece ori față de cifra actuală - după ce......
Date de ultimă oră. Ce măsuri vor românii pentru ieșirea din criză. Peste 25% cer taxe mai mari pentru firme, iar 77% vor reduceri de cheltuieli fără tăieri de salarii-Sondaj
Date de ultimă oră. Ce măsuri vor românii pentru ieșirea din criză. Peste 25% cer taxe mai mari pentru firme, iar 77% ...
Peste 77% dintre români vor reducerea cheltuielilor statului, sub diferite forme, relevă Barometrul Informat.ro, realizat ...
Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziție al Hidroelectrica
Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziție al Hidroelectrica
Compania Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziţie vizând Hidroelectrica şi califică drept false informaţiile ...
MOL și SOCAR vor dezvolta, explora și împărți producția unei zone din Azerbaidjan
MOL și SOCAR vor dezvolta, explora și împărți producția unei zone din Azerbaidjan
Grupul MOL şi SOCAR anunţă că au ajuns la un acord privind clauzele cheie aferente unui contract de explorare, dezvoltare ...