Harta europeană a taxelor la carburanţi. Unde stă România

Economica.net
31 10. 2014
fill_up_car_04095000

Taxele reprezintă, în România, 53% din preţul unui litru de benzină de 95 şi 50% din preţul unui litru de motorină, potrivit datelor valabile la data de 13 octimbrie, ultimele disponibile pe centralizatorul Oil Bulletin. Nivelul este mai mare decât al tuturor statelor din zonă. În Bulgaria, ţara europeană care taxează cel mai puţin carburanţii, taxele sunt de doar 45% din preţ la benzină şi 42% la motorină. Nici ungurii, care pun taxe peste taxe în ultimul timp, nu stau mai rău decât noi: ponderea taxelor în preţul unui litru de benzină este de 51%, iar în cazul motorinei este de 49%. În cazul polonezilor, procentele sunt de 50%, respectiv 47%, iar consumatorii din Cehia virează în contul statului echivalentul a 52% din preţul unui litru de benzină şi 47% în cazul motorinei.

Mai rău decât noi stau slovacii, dar doar în cazul benzinei, unde nivelul de taxare reprezintă 55% din preţ. Motorina, care este un carburant mai vândut în prezent (în momentul de faţă, în România 75% din consum reprezintă motorina) este mai puţin taxată decât la noi, cu un nivel de 47%.

PUTEŢI CONSULTA HARTA TAXELOR LA CARBURANŢI ÎN EUROPA AICI

România a crescut nivelul de taxare al carburanţilor în acest an, prin introducerea acelei accize suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul benzină sau motorină, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care, cel puţin în cazul mototrinei, preţurile la pompă au ajuns mai mari decât în multe alte state din vestul Europei, ca Germania sau Franţa. Recent, ECONOMICA.NET a întrebat actualul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, ce  i-ar spune unui şofer de tir român care străbate ţara şi nu mai alimentează în România din cauza suprataxei pe carburant, preferând pompele din Bulgaria sau Ungaria. Răspunsul ministrului a fost următorul:

“Avem nevoie de bani la buget să plătim salariile celor care lucrează la stat. Deci dacă şoferul respectiv are o soţie care lucrează la stat atunci, implicit, din banii aceştia se duc şi la ea.Dacă are un copil care se duce la şcoală în România, atunci beneficiază de educaţie gratuită care e plătită din banii de la bugetul general consolidat. Dacă circulă pe străzile româneşti, acelea au fost construite din bani de la buget. Dacă are părinţi care sunt pensionari atunci şi aceştia beneficiază de aceşti bani. Aceste lucruri i le-aş spune şi că evident fiecare dintre noi trebuie să ne plătim aceste taxe şi să contribuim la aceste bunuri şi servicii publice, i-aş mai aduce aminte şi de faptul că s-a redus CAS-ul cu cinci puncte procentuale, care înseamnă povară fiscală cu 20% mai mică. Şi l-aş întreba dacă angajatorul lui a folosit aceşti bani ori să îi crească salariul, ori să facă mai multe investiţii. Aceste lucruri aş încerca să le comunic şoferului respective”.

Este adevărat că nivelurile taxării din România sunt încă sub media europeană (58% benzină şi 52% motorină)  trasă puternic în sus de nivelurile din ţările scandinave, din Marea Britanie sau de Benelux. Taxarea ajunge aici la 62% în cazul benzinei (Olanda, Marea Britanie) şi 55% în cazul motorinei (Norvegia).

În ceea ce priveşte preţurile finale ale carburanţilor, cele de la pompă, România se află acum pe locul 12 între statele membre ale Uniunii Europene  benzină (1,329 euro pe litru, mai mare decât în ţări ca Austria sau Spania) şi pe locul 20 la motorină. Aşadar,  în doar şapte dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, motorina este mai scumpă decât în România.