Harta mallurilor care apar în România în următorii ani
Nivelul livrărilor din 2012 a fost de doar 6% (150.000 de metri pătraţi) din stocul modern de centre comerciale, o cifră de patru ori mai mică decât cea înregistrată în 2008 (circa 670.000 metri pătraţi).
Vizualizaţi Harta mallurilor care vor apărea în România în următorii ani pe o hartă mai mare
Galaţi Shopping City
În luna noiembrie a anului trecut, NEPI anunţa achiziţia unui teren de 12.700 mp la Galaţi. „Grupul a achiziţionat terenul pentru a dezvolta un centru de retail ancorat de un hipermarket şi mai multe branduri internaţioanle. Datorită cererii puternice din partea chiriaşilor, grupul inteţionează să dezvolte un centru comercial în această locatie. Procesul de obţinere a autorizaţiilor decurge conform planului. Lucrările de construcţie pentru prima faze, de aproximativ 30.000 mp vor începe după obţinerea autorizaţiei de construcţie”, se arată în raportul financiar din luna februarie a acestui an.
Târgu Jiu
De departe cel mai activ investitori imobiliar este fondul de investiţii sud-african NEPI. Într-o informare remisă Bursei de Valori Bucureşti, fondul a anunţat în luna aprilie a acestui an că a asigurat achiziţionarea mai multor loturi de teren învecinate de aproape 4 hectare la Târgu Jiu, unde vrea să dezvolte un centru comercial, ancorat de chiriaşi de talie internaţională.
Vaslui, Alexandria, Sighişoara şi Sfântu Gheorghe
Tot NEPI va construi cel puţin patru strip-malluri, cu suprafeţe închiriabile mai mici în oraşe precum Vaslui, Sighişoara, Alexandria şi Sfântu Gheorghe. Anul trecut, NEPI a cumpărat două terenuri în Alexandria şi Sfântu Gheorge, în apropierea supermarketurilor Kaufland, iar anul acesta a mai cumpărat două terenuri la Vaslui şi Sighişoara. Strip-mallurile care vor fi construite în apropierea unităţilor Kaufland vor avea suprafeţe închiriabile cuprinse între 2.300 şi 2.800 mp.
Braşov
Braşov Shopping City
În 2012, NEPI a finalizat achiziţia şi leaseback-ul unei construcţii de retail (incluzând un teren adiţional) de la Mobexpert. Proprietăţile achiziţionate sunt adiacente strip mall-ului dezvoltat de grup în 2011 şi hipermarketului Carrefourd în Braşov. Achiziţia s-a făcut cu intenţia de a combina şi dezvolta proprietăţile într-un centru regional. Iniţial, NEPI şi Carrefour doreau să dezvolte la Braşov până la 57.000 mp de suprafaţă închiriabilă, dar apoi au decis să mărească suprafaţa planificată a mallului. În acest scop, se poartă negocieri pentru achiziţia unui teren de 7.000 mp adiacent proprietăţilor NEPI. Mallul regional extins va avea aproximativ 65.000 mp suprafaţă închiriabilă şi va fi integrat cu 13.200 mp de retail aflaţi în vecinătate. Finalizarea proiectului este planificată pentru 2014.
Coresi Shopping City
Immochan, divizia de imobiliare din cadrul Auchan, a obţinut autorizaţia de construcţie pentru mallul de la Braşov, anunţat anul trecut.
Korona Mall
Acest proiect de mall a fot anunţat încă dinainte de criză şi îngheţat. Până în octombrie anul trecut, când dezvoltatorul a anunţat şi primul chiriaş. Lucrările de construcţie ar putea fi demarate anul acesta.
CITEŞTE ŞI Invazia NEPI: cumpără terenuri pentru malluri în toată ţara
Bucureşti
Mall pe plaftorma Vulcan
Aici, NEPI este partener cu Benevo, companie canadiană controlată de omul de afaceri Michael Topolinski, care a cumpărat la începutul lui 2012 terenul fostei fabrici. Aici va fi dezvoltat un centru comercial cu o suprafaţă de 25.500 mp, ancorat de un hipermarket şi mai multe branduri internaţioanle. Primii chiriaşi sunt Carrefour şi KFC. Dezvoltatori sunt în discuţii cu mai mulţi retaileri internaţionali pentru închirierea de spaţii comerciale. Totuşi, Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat în decembrie 2012, mai târziu decât a fost anticipat. Dacă nu vor exista întârzieri din cauza procesului de autorizare, proiectul va fi inaugurat la sfârşitul acestui an.
Victoria City Lifestyle Retail Center
Canadienii de la Benevo şi CD Capital Partners, au semnat cu retailerul Cora pentru deschiderea unei unităţi în viitorul mall Victoria City Lifestyle Retail Center, din zona Bucureştii Noi, a cărui investiţie anunţată în 2010 a fost de 150 de milioane de euro. Anul trecut, Benevo anunţa un parteneriat cu cei de la NEPI pentru acest proiect, la care s-a renunţat ulterior.
Lucrările de construcţie la Victoria City Lifestyle Reatail Center vor fi demarate anul acesta, iar deschiderea este programată pentru cel de-al treilea trimestru din 2014. Unul dintre pricipalii chiriaşi este Cora, care a semnat un contract de închiriere a unui spaţiu de 12.000 mp. În total, mallul din Bucureştii Noi va avea o suprafaţă de 68.000 mp închiriabili.
CITEŞTE ŞI Benevo turează motoarele: un nou mall se va construi vara aceasta în Bucureşti
Parklake Plaza
De câţiva ani, începerea construcţie la mallul Parklake Plaza din Titan se tot amână. În ultimul raport financiar al dezvoltatorului Sonae Sierra, partener în acest proiect, se specifică faptul că lucrările vor fi demarate anul viitor.
„Pe parcursul anul 2012 am încheiat înţelegerea cu Caelum Development pentru dezvoltare ParkLake în Bucureşti. Construcţia urmează să înceapă în 2014 şi centrul va cuprinde 200 de magazine, deservind o arie de acoperire de o jumătate de milion de persoane. Proiectul, reprezentând o investiţie de 185 milioane de euro, are deja semnate contracte pentru 52% din totalul de 67.000 metri pătraţi închiriabili”, se arată în raportul anual al operatorului portughez de centre comerciale Sonae Sierra.
CITEŞTE ŞI Construcţia mallului din Titan începe la anul
Mega Mall
Austriecii de la Real4You au anunţat că vor ca în următoarele luni să atingă un grad de închiriere de 50% pentru proiectul Mega Mall, care se va construi pe terenul fostei platfotme Electroaparataj, după care se va trece la începerea lucrărilor. Compania are autorizaţia de construcţie încă de anul trecut. Între timp, retailerul Kaufland s-a apucat de curăţarea terenului pe care îl deţine din fosta platformă şi se pregăteşte de construcţia unui hipermarket.
AFI B.NOI
AFI Europe, care a construit mallul AFI Palace Cotroceni, a anunţat recent că a obţinut autorizaţia de construcţie pentru mallul de pe terenul fostei fabrici Laromet din Bucureştii Noi şi că lucrările de construcţie ar putea începe anul acesta sau la începutul anului viitor.