Peste 400 de autobuze electrice în România. Harta celor mai verzi oraşe FOTO

România va avea circa 465 de autobuze electrice care vor circula în 21 de oraşe, conform datelor actuale, centralizate de ECONOMICA.NET. Cele mai multe, respectiv 100, vor fi cumpărate pentru Capitală. În topul oraşelor verzi urmează Braşov şi Timişoara, cu câte 44 de autobuze electrice fiecare.
Anemona Andone - mar, 21 mai 2019, 20:12
Peste 400 de autobuze electrice în România. Harta celor mai verzi oraşe FOTO

Capitala ar urma să fie cel mai verde oraş din România, după numărul de autobuze electrice care vor circula în oraş. Primăria Municipiului Bucureşti a lansat licitaţie pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, ofertele urmând a fi depuse până pe 7 iunie, conform datelor actualizate din platforma de achiziţii publice SICAP.

Mai departe, oraşele Braşov şi Timişoara îşi dispută locul 2 în topul celor mai verzi localităţi, cu câte 44 de autobuze electrice fiecare.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a primit trei oferte şi la licitația pentru achiziția a 56 de autobuze electrice de 18 metri pentru orașele Brașov (12 bucăți) și Timișoara (44 bucăți). Cele trei oferte provin de la importatori israelieni ai autobuzelor BYD din China, turcii de la Bozankaya Otomotiv și polonezii de la Solaris.

Separat de această licitaţie a MDRAP, Primăria Braşov a mai lansat o licitaţie pentru achiziţia a încă 32 de autobuze electrice (tabel jos)

Surse date: SICAP, SEAP.

În clasamentul oraşelor verzi urmează cu 41 de autobuze electrice municipiul Constanţa. Pentru acest oraş, MDRAP cumpără autobuze electrice de 10 metri lungime, dar şi de 12 metri lungime.

Cu 30 de autobuze electrice, din topul oraşelor nu putea lipsi municipiul Cluj – Napoca. De altfel, acesta este primul oraş din România care a cumpărat autobuze electrice.

Peste 20 de autobuze electrice vor circula şi în oraşele Iaşi, Piatra Neamţ, Focşani, Zalău şi Turda.

Cele mai multe dintre licitaţii pentru aceste oraşe sunt organizate tot prin intermediul MDRAP.

Astfel, MDRAP a lansat pe 17 mai o licitaţie pentru achiziţia a 70 de autobuze electrice. Acestea vor cicula în oraşele Iaşi (24), Piatra Neamţ (21), Târgu Mureş (15) şi Tulcea (10). Valoarea estimată a achiziţiei este de 159,75 milioane de lei (33 milioane de euro).

MDRAP a mai lansat licitaţie pentru achiziţia a 68 de autobuze electrice de 10 metri lungime şi pentru oraşele Brăila (11 autobuze), Constanţa (21), Focşani  (20), Lugoj (9) şi Slobozia (7). În cadrul acestei licitaţii a depus ofertă doar producătorul autobuzului electric Sileo.

O singură ofertă a fost depusă şi la licitaţia Primăriei Zalău pentru achiziţia a 20 de autobuze electrice, respectiv din partea distribuitorului autobuzului cehesc Sor.

Pe de altă parte, o altă licitaţie a MDRAP pentru autobuze electrice a atras mulţi ofertanţi. Spre exemplu, în competiţia pentru pentru livrarea a 51 de autobuze electrice în ConstanţaPloieştiAlba Iulia şi Buzău au intrat francezii de la Alstom, turcii de la Bozankaya, importatorii israelieni ai mărcii Byd din China, polonezii de la Solaris şi cehii de la Sor.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură ...
Update: Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică ...