Harta salariilor de până la 1.800 de euro pe lună pentru muncitori români în Europa
Ce salarii li se oferă acum românilor dispuşi să lucreze ca muncitori în Europa
Salarii lunare de 1000 de euro-1800 de euro pentru excavatorişti în Suedia sau Norvegia
O firmă de plasare de personal recrutează 10 români care vor să lucreze ca buldozerişti, tractorişti, excavatorişti sau mecanici utilaje grele în Suedia şi Norvegia.
Angajatorii caută români care vorbesc limba engleză, au lucrat în domeniu cel puţin doi ani şi care, preferabil, au permis de conducere.
Angajatorii din Suedia şi Norvegia oferă contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată şi asigură cazarea candidaţilor recrutaţi.
Până pe 8 martie puteţi trimite CV-urile pentru unul din locurile de muncă ofertate.
Informaţii suplimentare despre aceste locuri de muncă, aici.
Salarii lunare de 1200 de euro-1500 de euro pentru muncitori în Germania
O firmă de recrutare caută 85 de români dispuşi să muncească într-o fabrică din Germania ca mecanici auto şi ca muncitori calificaţi şi necalificaţi la panouri solare. Te califici pentru acest post dacă ai între 18 ani şi 55 de ani. Cunoaşterea unei limbi străine nu este obligatorie pentru aceste locuri de muncă, dar candidaţii care au cunoştinţe de limbi străine sunt avantajaţi la angajare.
Cazarea, masa, transportul candidaţilor selectaţi sunt asigurate de angajator.
Până pe 15 februarie puteţi trimite candidatura pentru unul din locurile de muncă ofertate. Detalii, aici.
Salarii de 1000 de euro-1200 de euro pe lună pentru îngrijitori de animale în Danemarca
O firmă de plasare de personal caută 10 români dispuşi să muncească în ferme zootehnice în Danemarca.
Angajatorul caută candidaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 32 de ani şi care au cunoştinţe elementare ori de limba engleză, ori de limba germană.
Până pe 16 februarie puteţi trimite candidatura pentru unul din aceste locuri de muncă. Mai multe detalii, aici.
Salarii lunare de 700 de euro-750 de euro pentru drujbişti în Italia
Angajatorii din Italia caută doi români care să lucreze ca drujbişti.
Te califici pentru acest post dacă ai experienţă în domeniu, eşti dispus să munceşti în regim de program flexibil şi, când e cazul, preungit şi dacă eşti rezistent la efort fizic.
Angajatorul ofertează candidaţii români cu 30 de euro pe zi de muncă şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Până pe 1 aprilie puteţi trimite candidatura pentru unul din posturile ofertate. Amănunte găsiţi aici.