Hărţuirea psihologică şi stradală va fi pedepsită cu amenzi cuprinse între 3.000 – 10.000 de lei – Camera Deputaţilor

Economica.net
10 07. 2018
639538_jendea_gente_foto610x342_16039400

‘Este interzis orice comportament de hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat’, se arată în acest proiect.

Acesta prevede, de asemenea, că este aceste acte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 de lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în condiţii care, potrivit legii penale, este considerată infracţiune.

Dispoziţiile acestei legi vor fi puse în practică de Ministerul Afacerilor Interne, prin ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, în zona de competenţă, precum şi de către poliţiştii locali.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.