Haşotti: Viitorul Guvern USL ar putea avea două-trei ministere în plus faţă de cel actual

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, susţine că viitorul Guvern USL ar putea avea două-trei ministere în plus faţă de cel actual, printre acestea aflându-se un minister al Turismului şi unul al marilor proiecte naţionale şi că din acest motiv va exista o nouă negociere între partidele componente ale Uniunii.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 16:13
Haşotti: Viitorul Guvern USL ar putea avea două-trei ministere în plus faţă de cel actual

Întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă doreşte să îşi păstreze postul de ministru al Culturii şi într-un viitor Executiv, Puiu Haşotti, a răspuns: „Viitorul Cabinet va avea două sau trei ministere în plus. Prin urmare, va fi o nouă negociere între partidele componente USL şi, după această negociere, în funcţie de situaţia politică, în funcţie de realităţile politice, în funcţie de ce va avea nevoie partidul de la mine şi în funcţie de decizia pe care o voi lua, se va întâmpla sau nu acest lucru. La ora actuală nu mă gândesc la aşa ceva, la ora actuală mă gândesc doar la câştigarea alegerilor”.

El a menţionat că ar putea fi vorba de un minister al Turismului şi unul al marilor proiecte naţionale. „S-ar putea să fie un minister al Turismului şi se pare că va fi un minister al marilor proiecte, care să atragă şi bani europeni, se va numi ministerul Marilor Proiecte Naţionale, cam aşa ceva”, a afirmat Puiu Haşotti.

El consideră că Traian Băsescu îl va numi tot pe Victor Ponta premier după alegerile din 9 decembrie.

„În privinţa preşedintelui Băsescu, eu totuşi mă bizui pe înţelepciunea pe care cred că încă o mai are de a-l desemna pe Victor Ponta premier, pentru că altfel ar trebui să mai trecem printr-un soi de criză politică. Vreau să vă supun atenţiei că USL este o alianţă politică înscrisă la Tribunalul municipiului Bucureşti şi are statut de partid politic. De asemenea, când un cetăţean se hotărăşte să voteze USL implicit votează Victor Ponta prim-ministru.

Aş vrea să vă reamintesc că au mai fost campanii electorale când s-a spus «votaţi cutare partid», «cutare alianţă» pentru că domnul respectiv va fi prim-ministru. Nu este pentru prima dată şi atunci nu se punea problema ca acel partid sau alianţă politică să facă 50 la sută plus 1. Şi în 2004, la campania prezidenţială, iniţial a fost Băsescu-Stolojan şi apoi Băsescu-Tăriceanu, toată lumea ştia că dacă votează Alianţa DA va fi prim-ministru Tăriceanu”, a explicat Puiu Haşotti.

El crede că noul Guvern ar putea fi învestit înainte de Crăciun în cazul în care Traian Băsescu nu va prelungi nominalizarea lui Victor Ponta până la data limită a termenului legal. „Litera şi mai ales spiritul Constituţiei îl obligă pe preşedintele Băsescu să-l nominalizeze pe Victor Ponta premier şi, în aceste circumstanţe, dacă nu va exagera prelungind nominalizarea lui Victor Ponta, pentru că preşedintele are răgaz 20 de zile să facă această nominalizare, deci dacă nu va exagera şi lucrurile se vor derula firesc, învestirea Guvernului se va face înainte de Crăciun”, a menţionat Haşotti.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...