Havrileţ, ANRE: Este oportun să dezbatem modificarea articolului care obligă producătorii de energie să vândă doar pe bursă

Ministerul Energiei a iniţiat o dezbatere pentru modificarea articolului potrivit căruia producătorii de energie trebuie să vândă toată cantitatea de electricitate pe bursă, transparent şi nediscriminatoriu, iar Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) susţine că aceste discuţii sunt oportune, deoarece actuala reglementare este prea rigidă pentru dezvoltarea pieţei, a declarat, miercuri, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
Economica.net - mie, 30 aug. 2017, 11:59
Havrileţ, ANRE: Este oportun să dezbatem modificarea articolului care obligă producătorii de energie să vândă doar pe bursă

‘Ministerul Energiei a iniţiat o dezbatere pentru modificarea articolul 23 din Legea energiei, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în piaţă (creşterile de preţuri din ultimele luni – n.r.). ANRE consideră că este oportună o dezbatere pe această temă, pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei şi pentru a aduce predictibilitate pe piaţa spot, pentru că aici preţurile sunt speculative, foarte mici o dată, altă parte foarte mari, pot şi chiar şi negative’, a precizat Havrileţ, prezent la o conferinţă organizată de publicaţia energynomics.ro.

Potrivit Legii 123/2012, legea-cadru a energiei electrice, articolul 23 prevede: ‘(1) Tranzacţiile cu energie electrică se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu’.

Producătorii de energie sunt obligaţi să vândă pe bursă întreaga cantitate de electricitate după ce, în perioada 2004-2012, Hidroelectrica a încheiat mai multe contracte bilaterale cu aşa-numiţii ‘băieţi deştepţi din energie’, la preţuri mult mai mici decât cele de piaţă.

Întrebat dacă ANRE este de acord să existe din nou contracte bilaterale, Havrileţ a răspuns: ‘Noi nu spunem asta. Noi spunem să se discute. Discuţia este să se poată face acest lucru la producătorii mici, în special din surse regenerabile, să nu fie obligaţi să meargă şi ei în PZU (piaţa spot a bursei de energie OPCOM – n.r.). Acum cei care produc 4 MW, spre exemplu, trebuie să livreze oricând 4 MW, iar când nu bate vântul să meargă în PZU şi să cumpere pentru a vinde la consumatorul lui’, a explicat oficialul ANRE.

El a arătat că, potrivit participanţilor la piaţă, actuala reglementare este rigidă şi împiedică astfel o bună desfăşurare a pieţei.

‘Ei pot încheia contracte flexibile cu consumatorii lor, se pot înţelege şi pot exista compensări, dacă producătorul nu îi poate livra o anumită cantitate la un moment dat’, a adăugat oficialul ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii
Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii
Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au anunţat autorităţile ruseşti, în contextul intensificării spectaculoase a......
Alertă de incendii în Grecia. Guvernul cere ajutorul UE
Alertă de incendii în Grecia. Guvernul cere ajutorul UE
Guvernul Greciei a cerut ajutor prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru stingerea incendiilor din ...
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus Corpului de control să demareze, luni, o anchetă referitoare la ajutoarele ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum evoluează lucrările Ozaltin la viaductele de peste trei kilometri
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum evoluează lucrările Ozaltin la viaductele de peste trei kilometri
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini cu șantierul viaductelor de peste trei kilometri ce ...