Heineken România vizează poziția de lider pe plan local și investește masiv în eficientizare. A produs anul trecut 4.3 milioane hectolitri de bere și cidru

12 11. 2024
Bere fara alcool

Având în prezent trei fabrici în România, la Miercurea Ciuc, Ungheni și Craiova, după ce în luna mai 2023 a închis unitatea din Constanța pentru eficientizarea business-ului , Heineken România a avut, în anul 2023, 1.077 de angajați, a produs local peste 4.3 milioane hectolitri de bere și cidru  și a colaborat cu peste 600 de furnizori locali de bunuri și servicii, achiziționând peste 70% din materiile prime principale de la furnizori din țară, potrivit raportului de sustenabilitate al companiei. 98% din volume produse local sunt destinate
pentru piața din România.
Miza, anunță însă producătorul, este poziția de lider pe plan local pe care o deține acum Ursus Breweries.

În 2023, Heineken  a raportat afaceri de 342  milioane euro, cu aproximativ 13% mai mult decât în 2022 și 2,2 milioane de euro profit net.

Strategia HEINEKEN România este dezvoltată în aceeași direcție cu strategia de afaceri a Grupului HEINEKEN N.V., având ca obiectiv local creşterea sustenabilă pe piața din România. Urmărim îmbunătăţirea constantă a modului de organizare și funcționare şi a proceselor tehnologice care să ne permită creșterea cotei de piață, dar și managementul eficient al resurselor. Un alt obiectiv al HEINEKEN România este acela de a atinge poziţia de lider de segment cu brandurile deţinute sau licenţiate, prin care ne adresăm consumatorilor din toate segmentele de piaţă. Ne-am propus să ne dezvoltăm într-un mod durabil, îmbunătăţind constant condițiile de lucru și bunăstarea colegilor noștri”, anunță compania.

Cât despre investiții ce țin de eficientizarea afacerii, producătorul vrea să reducă în continuare consumurile, prin investiții în echipamente noi (ex: înlocuirea stivuitoarele GPL cu unele electrice,înlocuirea frigiderelor vechi etc) sau optimizarea logistică ( ex optimizarea traseelor camioanelor și renunțarea la mașinile Diesel).

Printre inițiativele de eficiență energetică luate de companie până acum se numără:

  • Reducerea cu 5,47 % a consumului de energie electrică, cu 14 % a consumului de energie termică și cu 13,54% a consumului de gaze naturale
  • Creșterea gradului de încărcare a camioanelor și înlocuirea treptată a stivuitoarelor cu GPL cu modele electrice
  • Renunțarea la mașinile Diesel (doar 15% mai aveau această motorizare la finalul anului 2023)
  • Înlocuirea treptată a frigiderelor vechi cu unele din clasă energetică C conform Energy Efficiency Index
  • Reducerea cu 11,58 % a consumului de apă în producție, de la 3.54 la 3.13 hl/hl
  • Reutilizarea apei în alte procese din producție.

De asemenea, compania a investit în zona gestionării ambalajelor și a deșeurilor generate. Compania a trimis anul trecut către reciclare peste 96% din deșeurile generate în producție, a redus cu 18% greutatea ambalajelor din sticlă și a înlocuit ambalajele din carton pentru multi-pack-uri cu o variantă care utilizează mai puțin material și a eliminat etichetele de pe spatele sticlelor pentru brandurile locale.

„Sustenabilitatea se află la baza activității HEINEKEN România, fiind integrată în strategia noastră de afaceri EverGreen.  Investim constant în proiecte care ne ajută să ne îmbunătățim performanța în domeniul sustenabilității și nu ne vom opri aici. Ne angajăm să continuăm această călătorie către atingerea obiectivelor strategiei noastre de sustenabilitate Brew a Better World pentru cei trei piloni – Mediu, Social și Consum responsabil.”, spune Thibaut Boidin, Managing Director, HEINEKEN România.

Heineken are la nivel de grup un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale, locale și de specialitate.

În România, HEINEKEN este prezentă din 2003.