Heiuş, ANAF: Angajaţii de la stat nu mai trebuie plătiţi unitar, ci în funcţie de performanţă

Angajaţii de la stat nu mai trebuie plătiţi unitar, ci în funcţie de performanţă şi de rezultatele pe care le obţin, aceasta fiind una dintre cele mai mari reforme pe care trebuie să le facă statul român, a afirmat, joi, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul unui eveniment de specialitate.
AGERPRES - joi, 17 nov. 2022, 12:55
Heiuş, ANAF: Angajaţii de la stat nu mai trebuie plătiţi unitar, ci în funcţie de performanţă

„Sistemul actual de salarizare este unul unitar: munceşti mult, munceşti puţin, dacă ai aceeaşi categorie, clasă şi vechime, iei aceiaşi bani. Ai rezultate excepţionale în inspecţie fiscală sau eşti un inspector mai puţin performant, ai acelaşi salariu. Atunci apare în timp o demotivare a celor foarte buni: „De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia acelaşi salariu ca şi mine?”. Noi, ca stat, trebuie să depăşim cumva acest mecanism de a gândi unitar. Parcă şi legea salarizării se numeşte legea salarizării unitare. Nu mai trebuie să gândim unitar, ci pe performanţă, pe rezultatele pe care le obţii, chiar şi în sistemul administrativ. Cred că aceasta este una dintre marile reforme pe care trebuie să le facă statul în ansamblul lui”, a spus Heiuş, în cadrul conferinţei „PNRR – Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală”, organizată de PwC România.

El a subliniat că modernizarea trebuie făcută în toate instituţiile statului, nu doar la ANAF.

„Nu este suficient ca doar ANAF şi Ministerul de Finanţe să se modernizeze. Eu astăzi cred că Ministerul de Finanţe şi ANAF sunt printre cele mai performante instituţii din administraţia românească. Trebuie ca tot sistemul administrativ, capacitatea administrativă a statului român să crească şi să fie performantă şi atunci într-adevăr putem discuta despre un stat modern, despre performanţă în orice domeniu, de la sănătate, educaţie, administrare fiscală, construcţii, tot ceea ce înseamnă de fapt statul şi atunci îmi va fi şi mie mai uşor, ca preşedinte ANAF, să conving un contribuabil că este bine să-şi plătească impozitele şi taxele, pentru că o să aibă şi el mulţumirea că ceea ce dă către stat este administrat corect şi transparent”, a completat reprezentantul Fiscului.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...