Hellvig anunţă un program de reabilitare termică a clădirilor, cu cofinanţare europeană

Economica.net
19 05. 2012
reabilitare_termica_77582400_22672400

Hellvig a declarat, la o întâlnire cu oameni de afaceri suceveni, că unul doreşte să înceapă un program, împreună cu Comisia Europeană, de reabilitare termică a clădirilor, cu finanţare europeană de 50 la sută, reprezentând 150 de milioane de euro.

Ministrul a precizat că săptămâna trecută a discutat acest proiect cu comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Johannes Hahn.

Hellvig a menţionat că 30 la sută din finanţare urmează să fie asigurată de autorităţile locale şi centrale, iar 20 la sută va fi a asociaţiilor de proprietari.

„Comisia Europeană insistă pe participarea asociaţiilor de locatari”, a spus ministrul, care a arătat că în acest fel sunt responsabilizaţi şi beneficiarii.

El a menţionat că prin aplicarea acestui program de reabilitare termică a clădirilor se va reduce şi cheltuiala cu subvenţiile pentru energie acordate de autorităţile locale, dar că în acelaşi timp se creează locuri de muncă.

Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea anunţa, la sfârşitul lunii decembrie 2011, că în 2012 MDRT intenţionează să reabiliteze termic circa 250.000 de apartamente, după ce a primit avizul Comisiei Europene de a transfera pentru reabilitare sume de la alte programe.

Ea a afirmat, în 20 decembrie 2011, într-o conferinţă de presă, că reabilitările termice cu fonduri europene vor începe în primăvara acestui an şi că oficialii europeni au fost de acord cu realocarea a 360 de milioane de euro de la alte programe operaţionale sectoriale pentru reabilitarea termică a clădirilor.

Ulterior, Cristian Petrescu, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că şansele pentru asigurarea finanţării programului de reabilitare termică a blocurilor din fonduri europene sunt mici.

El a spus la vremea respectivă că discuţiile la Comisia Europeană au fost de a muta fonduri de pe Fondul Social European pe acest program.