Henry Kissinger: Lipsa unei politici fiscale unice, problemă a zonei euro

Economica.net
21 06. 2012
zona_euro_66228900

„Lecţia crizei constă în faptul că, atunci când creezi o instituţie, trebuie să te gândeşti de la început la consecinţele evoluţiei ei. Europa a creat o uniune monetară fără o politică fiscală şi bugetară unică. Europenii înţelegeau că aceasta ar putea să nu funcţioneze, dar vedeau avantajele inevitabile ale unei monede unice, care au conferit un stimul la acel moment”, a afirmat Henry Kissinger, în calitate de invitat al celei de-a XVI-a ediţii a Forumului din Rusia.

El a admis că actuala criză este „foarte dificilă”, iar, pe de altă parte, s-a declarat încrezător că „statele cu potenţial vor face faţă acestei probleme”. „Cred că actuala generaţie poate învăţa din experienţa predecesorilor, care, în ciuda erorilor, au înregistrat şi succese importante”, a adăugat el.

Întrebat dacă a găsit răspunsul la întrebarea sa „Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?”, Kissinger a afirmat că nu este foarte sigur că interogaţia îi aparţine. „Nu sunt sigur că eu am spus această frază, dar este atât de frecvent citată, că poate că am şi spus-o. La ora actuală, avem acest număr de telefon şi ei /europenii/ pot deja să decidă cum să răspundă”, a afirmat Kissinger.