Solano, Hercesa: Ne uităm activ după noi terenuri, dar sunt puține care au deja toate autorizațiile. Prețurile au crescut artificial din cauza blocajului urbanistic
Dezvoltatorul imobiliar Hercesa a anunțat recent o nouă investiție pe piața rezidențială din București. Compania va investi peste 50 de milioane de euro într-un ansamblu rezidențial de lângă stadionul Ghencea, care va avea la finalizare circa 500 de apartamente. Spaniolii mai au în România hotelul Cișmigiu și au construit peste 900 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias, tot din București, unde se va construi un nou bloc cu 80 de apartamente, a cărui investiție este de 12 milioane de euro.
Compania mai deține în București un teren pe strada Mircea Vodă, pentru care se lucrează la obținerea avizelor de autorizare, însă nu e pregătită și o lansare. Cel mai probabil, pe teren va fi construit tot un proiect rezidențial, a spus Alejandro Solano Gallego, directorul general Hercesa International, pentru Economica.net în cadrul unei întâlniri restrânse cu presa.
Spaniolii au mai cumpărat înainte de criza din 2008 și terenul fostei fabrici Spicul de la Pasajul Basarab, unde avea planuri pentru sute de aparatmente. În 2013, compania a vândut terenul unde astăzi se află clădirile de birouri The Bridge, deținute de Pavăl Holding.
„Câteodată, resursele sunt limitate în funcție de previziunile economice din fiecare locație și trebuie să iei decizia de a distribui banii în alte țări unde perspectivele sunt mai bune. Acesta a fost principalul motiv pentru care atunci în 2013 am decis să vindem terenul. Nu aveam o perspectivă atât de clară aici în România, așa că am decis să investim agresiv în Mexic în acei ani”, a mai spus Solano.
Dar, situația nu e nici acum mai roz. Sunt dezvoltatori imobiliari care acuză blocajul urbanistic creat de atualul primar, Nicușor Dan, și nici nu vor să mai audă de investiții în București.
„Acest blocaj la nivel de autorizare face ca prețurile în București să crească, și nu doar la apartamente, ci și pe piața terenurilor, și asta pentru că terenurile care au obținut deja toate autorizațiile sunt foarte puține. Asta probabil că îi face pe mulți investitori să decidă să nu cumpere chiar acum, deoarece percep că există un blocaj în acordarea autorizațiilor și asta crește artificial prețurile terenurilor”, a mai spus șeful Hercesa, care subliniează că nu a avut planuri de a pleca de pe piața imobiliară de la noi din cauza blocajului urbanistic.
De ce Hercesa nu se extinde în provincie
Întreabat dacă Hercesa este interesată și de alte orașe din țară, Solano spune că la început, în 2004, se uitau la Brașov sau Cluj, însă acum preferă să-și concentreze activitatea doar într-un singur oraș.
„Nu percepem aceste piețe (nr. Brașov și Cluj) ca fiind rele, dar preferăm să ne concentrăm resursele într-un singur oraș pentru că este mai eficient din punct de vedere operațional. Avem un proiect în Sofia, în Lisabona, la Madrid, așa că preferăm să investim unde avem resurse decât să de concentrăm spre noi orașe”, mai spune oficialul companiei.
Hercesa România activează de peste 18 ani pe piața locală. A livrat peste 900 apartamente livrate în proiectul Vivenda Residencias și a reabilitat clădirea hotelului Cișmigiu și a berăriei Gambrinus din Centrul Bucureștiului.
Fondată în 1975 în Spania, Hercesa a dezvoltat și predat peste 27.000 de apartamente, în peste 200 de proiecte imobiliare rezidențiale din Spania, Portugalia, România, Mexic, Ecuador, Panama, Maroc, Bulgaria sau Cehia.