Hercesa va livra în următorii doi ani faza a patra din Vivenda Residencias, care include 143 de apartamente
Toate apartamentele din primele trei faze ale Vivenda sunt precontractate, iar compania mai are de vândut cele 143 de apartamente din faza a patra.
Fazele I și II ale Vivenda includ peste 420 de apartamente, iar faza a treia în jur de 240 de unități în patru blocuri.
Compania a vândut, în criză, fosta platformă Spicul cu un teren de circa 13.000 mp din Orhideea pe care urma să dezvolte proiectul Estellas Residencias de 800 de apartamente către Forte Partners și Primavera Development, iar în zonă, acum, este The Bridge, proiectul office cel mai scump din România, vândut de Forte Partners către Dedeman cu 200 de milioane de euro.
Hercesa a reabilitat și repus pe piață clădirea hotelului Cișmigiu și a berăriei Gambrinus din Centrul Bucureștiului.
De asemenea, dezvoltatorul spaniol lucrează la planurile unui hotel pe strada Mircea Vodă, tot din zona centrală a Bucureștiului.
„Lucrăm la proiect, încă, dar nu cred că vom lansa ceva în următoarele șase luni. Ne concentrăm pe Vivenda”, spune Cristina Bujoreanu purtătorul de cuvânt al companiei.
Dezvoltatorul spaniol Hercesa mai deţine în parteneriat cu fondul de investiţii Bluehouse un teren de 13 hectare în Prelungirea Ghencea, unde planurile dinainte de criză erau de a construi 3.500 de locuinţe, dar, cel mai probabil proiectul va fi adaptat vremurilor într-un interval de timp încă neprecizat.