Herdea: CNAS va avea un nou sistem informatic. O reţetă să poată fi luată de oriunde din Europa
Ea a precizat că a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Redimensionare, standardizare şi optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate – PIAS”, care va permite ca, în termen de doi ani, cu ajutorul finanţării europene, CNAS să aibă practic un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru „net superioară” actualei platforme.
„Noua platformă informatică va cuprinde absolut tot ce este la acest moment, precum şi foarte multe noutăţi. Încercăm să facem în aşa fel încât un cetăţean român să-şi poată lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România, să nu mai existe pe formă de hârtie. În al doilea rând, se vor face demersuri în această nouă platformă încât fiecare cetăţean să-şi poată accesa propriul dosar electronic, dar şi de securizare a acestor date. Vorbim despre redimensionarea acestei platforme pe care noi o avem acum şi reînnoirea ei. Se rescrie practic această platformă şi încercăm nu doar să o redimensionăm, dar să o facem interoperabilă, aşa încât toţi furnizorii de servicii medicale să poată vedea dosarul unui pacient, în aşa fel încât să-l poată ajuta, să poată interveni şi să simplifice viaţa şi traseul pacientului. Plus că va avea o interfaţă prietenoasă, care va permite inclusiv accesul persoanelor cu dizabilităţi la a prelua date şi la a accesa propriul dosar. (…) Sunt foarte multe lucruri care vor facilita accesul pacientului la servicii medicale, inclusiv sistemul de programare, inclusiv sistemul de accesare a diverselor specialităţi. Sunt paşi importanţi care se fac, dar care durează foarte mult”, a explicat Valeria Herdea.
Potrivit preşedintei CNAS, baza noii platforme informatice o constituie securizarea datelor. „Baza, cel mai important deziderat al nostru, este securizarea datelor tuturor românilor, avem nevoie de securitate cibernetică mai mult ca oricând. (…) Sistemul asigură confidenţialitatea datelor noastre şi nu intrarea în aceste sisteme. Mai mult ca oricând avem nevoie de asta”, a evidenţiat Herdea.
Tot la capitolul debirocratizare, preşedinta CNAS s-a referit la sistemul e-factura, care a fost implementat şi în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi la demararea procesului de organizare şi funcţionare a Punctului Naţional de Contact în materie de e-Sănătate în domeniul asistenţei medicale transfrontaliere pentru implementarea Reţetei Electronice la nivel European, precum şi a Rezumatului Pacientului.