Herea va fi operat de menisc şi retează ultimele două partide din acest an

Mijlocaşul echipei Rapid, Ovidiu Herea, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în zilele următoare va fi operat de menisc la o clinică din străinătate, urmând să rateze ultimele două partide din acest an, cu FC Vaslui din Liga I şi PSV Eindoven din Liga Europa.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 12:03

„Din păcate accidentarea de la genunchiul drept din meciul cu Pandurii a fost mai gravă decât credeam. Doctorii mi-au spus că e nevoie neapărat de operaţie. Aşa că o să mă operez mâine sau poimâine, cel mai probabil la o clinică din străinătate, nu s-a decis încă”, a spus Herea, care a lipsit de la ultimul meci al formaţiei giuleştene, disputat, duminică, şi pierdut cu scorul de 0-2 în faţa echipei Oţelul Galaţi.

Jucătorul rapidist speră să se refacă în timp util pentru a putea participa la pregătirea din pauza de iarnă alături de ceilalţi coechipieri. „Am hotărât să o fac repede. Nu mai avea rost să pierd timpul, pentru că sper să prind pregătirea din iarnă împreună cu echipa. Îmi pare rău că ratez ultimele meciuri, dar vreau să mă refac repede după operaţie”, a explicat Ovidiu Herea.

Te-ar mai putea interesa și
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele zile, indicele de referință de la hubul olandez TTF coborând la 47,21......
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ...
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ...