Herman Van Rompuy pledează ca UE şi Rusia să îşi unească eforturile în privinţa Siriei

Uniunea Europeană (UE) şi Rusia trebuie să îşi unească eforturile, în pofida divergenţelor, pentru a evita un război civil în Siria, ambele considerând planul emisarului internaţional Kofi Annan drept cel mai bun mijloc în acest sens, a declarat luni preşedintele UE Herman Van Rompuy, relatează AFP.
Economica.net - lun, 04 iun. 2012, 13:37
Herman Van Rompuy pledează ca UE şi Rusia să îşi unească eforturile în privinţa Siriei

„Uniunea Europeană şi Rusia au abordări diferite, însă suntem în deplin acord că planul Annan oferă cea mai bună şansă stopării ciclului violenţelor din Siria, evitării războiului civil şi găsirii unei soluţii paşnice şi durabile”, a declarat Van Rompu, la finalul unui summit la Sankt Petersburg.

„Trebuie să ne unim eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple şi pentru a trimite mesaje comune asupra cărora ne înţelegem”, a adăugat el.

„Trebuie să acţionăm în vederea opririi imediate a oricărei forme de violenţă în Siria şi a unui proces de tranziţie politică”, a subliniat el într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Putin, a cărui ţară este principalul susţinător al regimului sirian, care a refuzat vineri, la Paris şi la Berlin, să îşi modifice poziţia, nu a reacţionat la evocarea unei „tranziţii politice”, adică plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

„Am discutat despre problemele internaţionale cele mai importante. Este vorba, bineînţeles, despre situaţia din Siria, Iran şi Orientul Mijlociu. La final aş vrea să subliniez din nou că discuţia de astăzi a fost fructuoasă. Evident, nu suntem întotdeauna de acord în toate privinţele”, a declarat Putin.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...