Herman Van Rompuy pledează ca UE şi Rusia să îşi unească eforturile în privinţa Siriei

Economica.net
04 06. 2012
siria_52692200

„Uniunea Europeană şi Rusia au abordări diferite, însă suntem în deplin acord că planul Annan oferă cea mai bună şansă stopării ciclului violenţelor din Siria, evitării războiului civil şi găsirii unei soluţii paşnice şi durabile”, a declarat Van Rompu, la finalul unui summit la Sankt Petersburg.

„Trebuie să ne unim eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple şi pentru a trimite mesaje comune asupra cărora ne înţelegem”, a adăugat el.

„Trebuie să acţionăm în vederea opririi imediate a oricărei forme de violenţă în Siria şi a unui proces de tranziţie politică”, a subliniat el într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Putin, a cărui ţară este principalul susţinător al regimului sirian, care a refuzat vineri, la Paris şi la Berlin, să îşi modifice poziţia, nu a reacţionat la evocarea unei „tranziţii politice”, adică plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

„Am discutat despre problemele internaţionale cele mai importante. Este vorba, bineînţeles, despre situaţia din Siria, Iran şi Orientul Mijlociu. La final aş vrea să subliniez din nou că discuţia de astăzi a fost fructuoasă. Evident, nu suntem întotdeauna de acord în toate privinţele”, a declarat Putin.